Slujiri în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat duminică, 18 octombrie, noua capelă de cimitir, a târnosit Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Parohia Vișeu de Jos I, Protopopiatul Vișeu, a sfințit Altarul de vară, după care a săvârşit Sfânta Liturghie. Între credincioșii prezenți la eveniment a fost și Gavrilă Șimon, primarul comunei Vișeu de Jos, care, la final, a fost distins cu Diploma omagială „2020 - Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” pentru sprijinul financiar, alături de Consiliul local, oferit parohiei. Părintele paroh Gavrilă Hodja a fost distins cu Medalia omagială „Preot Nicolae Gherman”, iar mulţi binefăcători au primit diplome omagiale ale anului 2020.
Sâmbătă, 17 octombrie, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a binecuvântat noua capelă de cimitir a Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Oarța de Jos, Protopopiatul Chioar. Cu acest prilej, noua capelă de cimitir a primit hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Bogdan Pop, primarul comunei Oarța de Jos, a primit Medalia omagială „Preot Nicolae Gherman” pentru implicarea, alături de Consiliul local, în construirea capelei de cimitir.
Pr. paroh Ovidiu Spătar a fost distins cu Ordinul omagial „Preot Nicolae Gherman”, iar epitropul Sorin Ianoș a primit Medalia omagială „Preot Nicolae Gherman”. Diploma omagială „2020 - Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” a fost oferită unor binefăcători.