Sobor de arhierei la Mănăstirea Măgureni
Mănăstirea Măgureni și-a sărbătorit hramul de Schimbarea la Față a Domnului, Dumnezeiasca Liturghie fiind săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, care a rostit și omilia pericopei evanghelice despre momentul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Taborului. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii mănăstirii trecuți la cele veșnice.