Sobor de ierarhi la sărbătoarea închinată Episcopului Melchisedec Ștefănescu

Un articol de: Silviu Dascălu - 17 Mai 2023

Marți, 16 mai 2023, s-au încheiat manifestările cultural-religioase dedicate Episcopului Melchisedec Ștefănescu, desfășurate la Roman în perioada 13-16 mai. La ediția cu numărul 23 a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu” au participat, alături de ierarhi și preoți, mulțime de pelerini veniți din toate zonele Eparhiei Romanului și Bacăului.

În ultima zi a celei de a 23-a ediții a manifestărilor cultural-religioase dedicate Episcopului Melchisedec Ștefănescu, Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită de un sobor de 40 de preoți având în mijloc trei dintre ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Nichifor, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Manifestările, prilejuite de împlinirea în acest an a 200 de ani de la nașterea Episcopului Melchisedec în Gârcina Neamțului și a 131 de ani de la nașterea sa în ceruri, au început încă de la primele ore ale dimineții, prin citirea unui hrisov alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim la acest popas aniversar. Acesta a fost citit de preoți din Protopopiatul Onești, fiind o pagină de cronică ce a precizat motivul pentru care peste 1.200 de pelerini oneșteni plus câteva sute veniți din toate zonele eparhiei au ales să fie prezenți în această zi la mormântul „celui mai învățat episcop al românilor”.

În timpul Sfintei Liturghii, după citirea Evangheliei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți vorbind despre însemnătatea acestei zile, despre viața inegalabilului ierarh al Romanului, de numele căruia este legată istoria eparhiei „și a cărui amintire o purtăm în suflet ca pe o sfântă icoană a elocinței și sfințeniei unei vieți închinate slujirii totale a lui Dumnezeu”.

Înaltpreasfinția Sa a felicitat inițiativa Protopopiatului Onești și a mulțumit pelerinilor veniți pentru împreună-liturghisire în cetatea Romanului. După Sfânta Liturghie, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, a prezentat în rezumat lucrarea duhovnicească și activitatea edilitară a părintelui protosinghel Daniel Leonte, starețul Mănăstirii „Sfântul Ștefan cel Mare” din Slănic Moldova, reliefând calitățile sale misionare împlinite în lucrarea Bisericii, acestea fiind tot atâtea motive care l-au recomandat forurilor bisericești în drept care i-au acordat rangul de arhimandrit. 

La finalul Sfintei Liturghii, domnul Vlad Țuțurlan, președintele filialei ASCOR Bacău și referent în cadrul Sectorului cultural eparhial, a nominalizat parohiile câștigătoare ale etapei eparhiale a Concursului național catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului” și a anunțat că Parohia „Sfântul Ioan Evanghelistul” va reprezenta Eparhia Romanului și Bacăului la faza națională a acestui concurs, care va avea loc la București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în data de 21 mai 2023, cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale. Apoi, soborul ierarhilor, al diaconilor și al preoților slujitori, preoții veniți din cuprinsul eparhiei, oficialitățile prezente și toți pelerinii, în sunetul clopotelor și al cântărilor sfinte, s-au deplasat în procesiune de la Catedrala Arhi­episcopală spre mormântul Episcopului Melchisedec, unde a fost săvârșită slujba Parastasului și au fost depuse coroane de flori. Aici, în prezența mulțimii pelerinilor, dar și a elevilor de la Școala Mușatinii și a preșcolarilor de la Grădinița de Copii, cele două instituții educaționale ale Fundației „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul a adresat cuvânt de învățătură în care a vorbit despre patrimoniul spiritual lăsat moștenire generațiilor de către Episcopul Melchisedec Ștefănescu în zona Neamțului și a Romanului, despre rostul viețuirii lui ca Episcop al Romanului și sprijinirea prin cuvânt a celor care au căutat un sens al vieții, dar și despre căutarea rostului viețuirii creștinilor contemporani. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Laudamus” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.