„Episcopul Melchisedec s‑a eternizat prin fapte”

S-au împlinit, în 15 februarie, 200 de ani de la naşterea luminătorului căii spre dreaptă credinţă prin adâncimea teologică exprimată în dulcele grai românesc, în limbaj cultural, elevat şi aşezat pe cei mai stabili piloni ai istoriei bisericeşti, care-i una cu cea a neamului românesc - Episcopul Melchisedec Ştefănescu (15 februarie 1823 - 16 mai 1892), fost al Dunării de Jos şi al Romanului, dar, de fapt, de la început, întru totul slujitor al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru unitatea, autocefalia şi stabilitatea ei pe stânca Adevărului, Hristos Domnul, a ars ca o torţă, fără încetare, până la ultima suflare, iar după adormirea sa, „candela” operei şi bogăţia faptelor sale n-au încetat a ne lumina! Astăzi numărăm 131 de ani de la naşterea sa în veşnicie.

Luăm, atât cât reuşim în iconomia acestei succinte manifestări a recunoştinţei din viaţa, opera şi faptele mari ale ierarhului Melchisedec, frânturi de izbitoare actualitate din trăirea sa în ritmul zbaterilor pe valurile vieţii, atunci şi acum, deoarece, aşa cum ne-a înştiinţat profetic Scriptura, „Iisus Hristos, ieri şi azi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8). Preotul Ioan Perianu, protopop de Brăila (1875-1936), îi rezuma astfel biografia: „Episcopul Melchisedec s-a eternizat prin fapte”.

Viaţa sa începe acum două secole şi continuă în veşnicie, deoarece nu s-a poticnit de nici o împiedicare omenească în misiunea în care a crezut, ca şi sfinţii apostoli, martirii, cuvioşii şi rugătorii activi, cu atenţia îndreptată spre cereasca luminare din credinţă şi har, dar şi din hărnicia faptei personale şi comunitare, duhovniceşti şi patriotice.

Şcolirea în familia preoţească din Gărcina Neamţului, apoi în cea a Seminarului Veniamin din Iaşi (1834-1841 şi 1842-1843), la Academia Duhovnicească din Kiev (1848-1851) l-au maturizat şi abilitat pentru slujirile: didactică, de învăţător la Şerbeşti Neamţ (1841-1842), profesor la Seminarul din Socola (1843-1848 şi 1851-1856), profesor şi director la Seminarul din Huşi (1856-1861).

A parcurs toate etapele sacerdotale prin călugărie în 1843, ierodiacon în 1844, ieromonah în 1851, arhimandrit în 1853, iar arhiereu cu titulatura istorică, potrivit uzanţelor constantinopolitane, „Tripoleos”. A fost Episcop suplinitor la Huşi (1861-1864) şi întemeietor, ca prim ierarh ales de Ţară, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, în reorganizata eparhie, urmaşă a Mitropoliei Proilaviei de la Brăila (1540-1840), a Dunării de Jos, cu sediul la Izmail în 1864, având în păstorire două judeţe basarabene, unul moldovean (Covurlui) şi unul muntean (Brăila). Cum arăta prim-ministrul Dimitrie Sturza, a pecetluit („a înzăuat”) în spaţiul unirii de bază de la gurile Dunării, spre aşteptarea ceasului Unirii depline de la Alba Iulia, mai târziu, în 1918.

Precum Şaguna în Transilvania, Episcopul Melchisedec este aici, şi nu numai, „începător a toate” pe temelia statornică a apostolatului andreian şi pe lespezile dacice şi romane de la Dunăre şi Mare, unind „plugăria pentru inimi” a Evangheliei cu Abecedarul culturii şi cel al istoriei, urcând repede de la treptele Altarului la cele academice, devenind unul dintre membrii fondatori şi conducătorul Secţiunii de Istorie a prestigiosului for al înţelepţilor neamului.

Opera sa este bogată şi vastă, îmbrăţişând domeniile: teologic, liturgic, cultural, istoric, artistic şi patriotic. Mai presus de toate este teologul şi istoricul Sfântului Sinod în greaua misiune de afirmare şi de obţinere a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în 1885.

Păstor energic, slujitor evlavios, cărturar neîntrecut, a ctitorit atât Centrul eparhial şi Seminarul de la Ismail, adevărate catedrale de o parte şi de alta a Prutului, culminând cu impozantele biserici: „Buna Vestire”-Greacă şi „Sfântul Ilie” în Brăila, „Sfinţii Împăraţi” şi „Schimbarea la Faţă”-Greacă în Galaţi, multe la Tecuci. Amintim îndeosebi mutarea Centrului eparhial în 1879 la Galaţi, în vechea Mănăstire „Sfântul Nicolae” şi „Sfânta Parascheva” a lui Vasile Lupu, în care a fost găzduit Patriarhul Ecumenic pribeag Sfântul Atanasie Patelarie (1642-1653) timp de 12 ani. De asemenea, a aşezat pe strada Mihai Bravu, aşa cum au impus timpurile, în câteva case, Seminarul Teologic, care mai târziu, în 1908, l-a primit ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei.

Însă ctitoria culturală cea mai de seamă ca ierarh la Dunărea de Jos este opera sa vastă şi lucrarea în Academie, dar şi mijlocirea mutării impresionantei biblioteci a savantului om de stat şi prim-ministru Vasile Al. Urechia la Galaţi, unde a fost desemnat efor şi conducător al consiliului de administraţie prin testament.

Acum, la 200 de ani, rememorăm, admirăm şi încercăm să adâncim, după puteri şi în lumina realităţilor cotidiene, părţi esenţiale din opera sa, accesibile şi mobilizatoare, îndeosebi pentru tinerii şi dinamicii slujitori, pentru cadrele didactice şi pentru elevi, studenţi şi tineri, care pot descoperi nu pe „altcineva” din marea pleiadă a „dascălilor de cuget şi de simţire românească”, ci mai ales un model foarte accesibil, prietenos, deschis, pluridisciplinar şi foarte atent, acum 150 de ani, la evoluţia şi involuţia spiritului şi interesului pentru credinţa, cultura, istoria şi vocaţia universală a vieţii româneşti. Nici unul din aceste aspecte esenţiale nu este aşezat în limbajul de lemn, ca de obicei, nici în cel paseist, futurist sau conjunctural-oportunist, ci la modul realist!

Este vorba de realismul evanghelic, cu rădăcinile înfipte în eternitate, exprimat în cultura perenă, aşezată în opere trainice, accesibile viitorimii prin căldura mesajului şi prin beneficiul progresului spiritual şi material, în opoziţie cu obscuratismul, cu iluminismul exclusivist şi cu secularismul reducţionist. În toate a aşezat cumpăna, discernământul şi, mai presus de toate, creşterea în iubirea care nu exclude pe nimeni şi care ajută la conturarea energiilor izvorâtoare de civilizaţie creştinească, aşezată în cadrul mirific al spaţiului şi al sufletului românesc, niciodată agresiv pentru alte culturi şi etnii din existenţa noastră.

Câteva exemple ale unor manifestări de suflet din eparhie, dedicate acestui moment aniversar, cu deschidere în special spre tineri, cu tentă educaţională, dar şi cu expresivitate tradiţională, culturală şi istorică, ne arată nu doar bicentenarul naşterii, ci permanenţa modelului dascăl-apostol, care ne oferă „Lecţia iubirii pentru viitorime”, în fond „mărturiile mereu vii şi actuale pentru suflet, minte, inimă şi iubire de Dumnezeu şi de popor”.

„Lecţia Episcopului Melchisedec”

Memorabilă rămâne întrunirea sub cupola de har a Catedralei „Buna Vestire”-Greacă de la Brăila, sfinţită acum 150 de ani de ierarhul Dunării de Jos Melchisedec, unde preoţimea brăileană, „junimea” colegiilor prestigioase: „Nicolae Bălcescu”, „Nicolae Iorga”, „Munteanu Murgoci”, „Dimitrie Panitescu Perpessicius” ş.a., au trăit momente emoţionante prin „Lecţia Episcopului Melchisedec” pentru ei, astăzi, precum şi prin sfaturile urmaşului său la Academie, acad. Victor Spinei, conducătorul Secţiei de Istorie şi Arheologie în forul academic, aidoma marelui ierarh de odinioară, împreună cu prof. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei.

La Aşezământul de la Lacu Sărat, în cadrul conferinţei preoţeşti semestriale, s-a evocat importanţa patronajului spiritual al Centrului Cultural pentru Studii Danubiene „Episcop Melchisedec” al Academiei Române.

O oră de religie, în toată Arhiepiscopia, este dedicată mentorului actual şi astăzi, chiar după două secole, al tinerilor studioşi şi credincioşi, Episcopul Melchisedec.

Dar cea mai relevantă sinteză a permanenţei ierarhului nemuritor prin viaţa, opera şi faptele sale o constituie prezenţa, în „Noaptea Muzeelor”, a miilor de gălăţeni, copii, tineri, intelectuali, seminarişti, teologi şi popor iubitor de credinţă, de cultură, de tradiţii şi de viaţa naţiei, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, casa ierarhilor de vie memorie a ţinutului dunărean.

De la „Lumină lină”, tinerii, modelatorii lutului, interpreţii dansului tradiţional popular din grupul „Doina Covurluiului”, fanfara „Valurile Dunării”, până la sălile luminate în crepuscul cu exponate ale credinţei, ale educaţiei, ale istoriei, ale culturii şi ale artei tradiţionale, reprezentate admirabil de ie şi altiţă, ori la arta tablourilor clasice, evocând „tinerii” vârstei a treia, din colecţia „junelui” octogenar Vasile Joantă, evenimentul a culminat cu adevărate concerte „de Palat”, ca în timpul marelui ierarh Melchisedec şi al regilor ctitori ai reşedinţei şi Catedralei Episcopale la Galaţi: Carol I şi Ferdinand, cu Regina Mamă a românilor, Maria. S-au întrecut la pian elevi ai Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” şi formaţiunea cântăreţilor „Kalofonis”, sub bagheta prof. Constantin Lupu.

Cu acelaşi prilej, spre miezonoptică, în capela ierarhilor, lumina pascală a lumânărilor, în primul rând a celor vii - copiii, dar şi a celor din ceară, din mâinile participanţilor a avut darul de a ne transpune în atmosfera unei autentice privegheri de Înviere, printre razele căreia ne-a zâmbit de Sus Părintele nostru Episcop Melchisedec!