În veacul naționalităților, al curentului romantic și, totodată, în epoca în care românii și-au făurit un stat independent, trecutul și simbolurile sale au reprezentat adeseori repere necesare pentru a le ofe
În veacul naționalităților, al curentului romantic și, totodată, în epoca în care românii și-au făurit un stat independent, trecutul și simbolurile sale au reprezentat adeseori repere necesare pentru a le ofe
Se împlinesc 132 de ani de la trecerea în veșnicie a ilustrului ierarh Melchisedec Ștefănescu († 16 mai 1892), prilej de aducere aminte și de cinstire a memoriei sale, dar și de cultivare a valorilor autentice ale Ortodoxiei și neamului românesc. „Această figură de uriaş al spiritualităţii noastre” a rămas pentru totdeauna în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române, mai întâi ca ierarh implicat în procesul de dobândire a Unirii Principatelor, de obținere a independenței și mai apoi a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi cu o laborioasă activitate în Sfântul Sinod, dar și ca om de ştiinţă cu o însemnată operă istorică.
Joi, 16 mai, în cea de-a doua zi dedicată manifestărilor cultural-religioase „Zilele Episcop Melchisedec Ștefănescu”, la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman au fost săvârșite Sfânta Liturghie arhierească și o slujbă de pomenire, prin care s-au cinstit cei 132 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui ierarh.
În cadrul conferinţei aniversare dedicate vrednicului ierarh, găzduită de Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, miercuri, 15 mai, au fost lansate cele două volume de corespondenţă a Episcopului Melchisedec Ştefănescu al Dunării de Jos şi al Romanului, intitulate „Epistole - făclii luminoase ale apostolatului epistolar”.
Vrednicul de pomenire Episcop Melchisedec Ștefănescu a fost pomenit joi, 15 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Sunt peste două veacuri (201 ani) de la nașterea ctitorului Episcopiei Dunării de Jos, ierarhul Melchisedec Ștefănescu (1823-1892), care a slujit la Galați între anii 1865 și 1879, mergând apoi în locurile
Veacul al XIX‑lea românesc, cu frământările sale istorice, politice, sociale, culturale și religioase, a înregistrat remarcabile personalități autohtone, care au conturat spațiul existențial al românilor
Seria manifestărilor comemorative dedicate Episcopului Melchisedec Ştefănescu a continuat marți, 16 mai, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu un simpozion şi o slujbă de pomenire la împlinirea a 131 de ani de la
Marți, 16 mai 2023, s‑au încheiat manifestările cultural‑religioase dedicate Episcopului Melchisedec Ștefănescu, desfășurate la Roman în perioada 13‑16 mai. La ediția cu numărul 23 a Zilelor „Episcop
S‑au împlinit, în 15 februarie, 200 de ani de la naşterea luminătorului căii spre dreaptă credinţă prin adâncimea teologică exprimată în dulcele grai românesc, în limbaj cultural, elevat şi aşezat pe
Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat joi, 16 februarie, o conferință lunară pastoral‑administrativă dedicată Episcopului Melchisedec Ștefănescu, de la a cărui naștere s‑au împlinit 200 de ani.
În perioada 15‑16 mai, la Roman a avut loc cea de‑a 22‑a ediție a manifestărilor cultural‑religioase Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la
În general când se vorbește sau se scrie despre Episcopul Melchisedec Ștefănesu al Eparhiei Dunării de Jos (1865-1879) și al Eparhiei Romanului (1879-1892) sunt menționate și sintagmele
La 10/22 mai 1866, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, chemat de guvernul provizoriu al Principatelor Unite - după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza -, intra în București pentru a i se încredința
Cea de-a douăzeci și una ediție a manifestărilor cultural-religioase dedicate ierarhului Melchisedec Ștefănescu (1823-1892) a fost marcată duminică, 16 mai, în orașele Bacău și Roman. La Parohia „Sfântul
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit luni, 15 februarie, un parastas pentru vrednicul de pomenire Episcop Melchisedec Ștefănescu la împlinirea a 198 de ani de
Vrednicul de pomenire ierarh şi mare filantrop Melchisedec Ştefănescu a fost pomenit, cu prilejul împlinirii a 128 de ani de la înveşnicirea sa, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. După Sfânta Liturghie, a
Sâmbătă, 15 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a fost săvârșită
Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost dorită şi a existat cu mult timp în urma recunoaşterii acesteia de Patriarhia Ecumenică. Aceasta a rezultat imediat după unificarea celor două provincii istorice româ
Personalitatea episcopului Melchisedec Ştefănescu, considerat a fi "părintele" autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, a fost evocată în toate cele şase protopopiate din cuprinsul Eparhiei Romanului şi
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, ieri, au avut loc în cele şase protopopiate ale eparhiei conferinţele semestriale cu