Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Episcopul Melchisedec Ştefănescu, comemorat la Galaţi
În cadrul conferinţei aniversare dedicate vrednicului ierarh, găzduită de Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, miercuri, 15 mai, au fost lansate cele două volume de corespondenţă a Episcopului Melchisedec Ştefănescu al Dunării de Jos şi al Romanului, intitulate „Epistole - făclii luminoase ale apostolatului epistolar”.
Lucrarea „Epistole - făclii luminoase ale apostolatului epistolar”, apărută la finalul anului 2023, la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, este prefaţată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian şi îl are ca autor pe preotul Eugen Drăgoi.
Manifestarea culturală a fost organizată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, de Centrul de Cercetare Teologică şi Interdisciplinară „Sfinţii Trei Ierarhi” şi Cercul de patristică şi liturgică din cadrul Departamentului de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi şi s-a desfăşurat în sala patronată de vrednicul ierarh comemorat. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor cadre didactice din mediul academic gălăţean, preoţi, oameni de cultură, studenţi şi masteranzi teologi, precum şi elevi seminarişti.
Chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre lucrarea bisericească din această eparhie cârmuită încă de la început de mari ierarhi înţelepţi şi luminaţi, plini de râvnă şi implicare, care au lăsat posterităţii multe rezultate remarcabile. A evidențiat activitatea Episcopului Melchisedec Ștefănescu, de numele căruia se leagă nu numai ctitorirea Eparhiei Dunării de Jos, dar şi marile evenimente istorice din cea de-a doua jumătate a secolului al 19-lea: Unirea Principatelor, Independența de stat a României şi Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române.
Consideraţii deosebit de importante despre personalitatea şi opera marelui episcop şi despre cele două volume apărute la Galaţi au adus prof. univ. dr. Arthur-Viorel Tuluş, decanul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi; pr. conf. dr. Lucian Petroaia, directorul Departamentului teologic al acestei facultăţi; şi autorul celor două volume, pr. Eugen Drăgoi.
La final, ierarhul Dunării de Jos a mulţumit celor care au sprijinit publicarea acestui inedit material epistolar şi auditoriului prezent la eveniment.
La data de 16 mai 2024 s-au împlinit 132 de ani de la trecerea în veşnicie a Episcopului Melchisedec Ştefănescu, cel care a ctitorit Eparhia Dunării de Jos şi a venit la cârma acestei eparhii în anul 1864, mai întâi ca locţiitor, apoi ca episcop titular. În acest context, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost organizate în aceste zile manifestări comemorative dedicate ilustrului şi învăţatului ierarh.