Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei a sărbătorit 10 ani de activitate
Evenimentul aniversar prilejuit de împlinirea a 10 ani de activitate a Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, de joi, 6 noiembrie, a avut loc în prezenţa Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în Aula Mare „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă albaiuliană, unde a avut loc întâlnirea membrelor Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, desfăşurată cu prilejul împlinirii unui deceniu de activitate a organizației.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, evenimentul aniversar s‑a desfășurat sub genericul „Zece ani de credință, slujire și comuniune” și a reunit membrele asociației, precum și alte invitate din întreaga Eparhie a Alba Iuliei, respectiv din județele Alba și Mureș.
În prima parte a întâlnirii, Maria Bolea, președinta Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, a rostit un cuvânt festiv, urmat de cuvântul de binecuvântare adresat participantelor de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu.
Ierarhul a adresat și un îndemn la slujire creștină jertfelnică, subliniind rolul important pe care organizația l‑a îndeplinit pe parcursul timpului. În continuare, a fost proiectat un material foto‑video prin care au fost prezentate activitățile desfășurate în deceniul de existență a Societății Femeilor Ortodoxe, pe principalele direcții ale misiunii sale: educațională, culturală, misionară și filantropică.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oferit Ordinul „Credință și Unire” Mariei Bolea pentru slujirea rodnică și folositoare a Bisericii lui Hristos, în care și‑a manifestat „credința lucrătoare prin iubire”. De asemenea, ierarhul a oferit o Diplomă aniversară membrelor Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, în semn de apreciere pentru întreaga activitate pe care au desfășurat‑o pe plan misionar, cultural, educațional și filantropic și pentru promovarea valorilor creștine în societatea contemporană.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul a spus: „De zece ani, femeile ortodoxe din Alba Iulia, printr‑o perseverență uimitoare, au reușit, cu succes, să se valideze ca veritabile ucenițe ale lui Hristos. Prin activitățile lor diverse, exercitate în duhul Evangheliei, ele au urmat, realmente, exemplul femeilor purtătoare de mir și al altor femei credincioase și generoase din neamul nostru românesc, dintre care unele au fost recent canonizate. Femeile ortodoxe din Cetatea Marii Uniri au sădit și au fortificat valorile creștine în inimile multor tineri, ajutându‑i, totodată, să depășească probleme cu care ei se confruntă. De asemenea, implicându‑se cu devotament în slujirea filantropică, au vizitat bolnavii din spitale și persoanele din așezămintele sociale, oferindu‑le consolare, cuvânt bun și daruri. Prin hărnicia și mărinimia lor, distinsele noastre doamne sunt, într‑adevăr, o «bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc» (2 Cor. 2, 15)”.
În partea a doua a evenimentului, pr. conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a adresat un cuvânt de bun-venit membrelor Societății Femeilor Ortodoxe din eparhie, iar în continuare, au fost discutate aspecte privind organizarea și dinamizarea activității asociației, în vederea desfășurării proiectelor din anul 2026.
Maria Bolea a prezentat o retrospectivă a activităților organizației, punctând proiectele de referință, principalele obiective îndeplinite, precum și provocările întâmpinate în decursul timpului. Conform organizatorilor, programul întâlnirii a mai inclus evocări, mărturii, prezentări tematice și o sesiune de idei și proiecte.
Organizația și‑a reafirmat, astfel, angajamentul de a promova credința, educația morală, cultura și filantropia creștină, în spiritul valorilor Evangheliei și al tradiției ortodoxe românești. La final, pr. prof. dr. Nicolae Bolea a susținut o prelegere dedicată Patriarhului Miron Cristea, în contextul împlinii unui secol de la întronizarea celui dintâi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1 noiembrie 1925).