Soldaţii americani rămân în Irak
Tensiunile tot mai „explozive” din Orientul Mijlociu stau la baza deciziei Irakului „de a amâna sfârşitul misiunii unei coaliţii internaţionale antijihadiste conduse de SUA pe teritoriul irakian”, relatează Agerpres, citând AFP.
În ceea ce priveşte reducerea progresivă a efectivelor coaliţiei internaţionale, negociată de Bagdad direct cu Washingtonul timp de mai multe luni, sursa citată susţine că nu a fost făcută publică o dată la care ar putea să se întâmple. Acest lucru va depinde, probabil, de evoluţia ostilităţilor din această zonă, care, de mai multe luni, este extrem de nesigură şi într-o continuă dinamică. SUA desfăşoară circa 2.500 de militari în Irak şi aproape 900 în Siria, în cadrul coaliţiei internaţionale înfiinţate în 2014 pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).
Aceste negocieri - asupra unui „sfârşit al misiunii” coaliţiei - sunt de asemenea invocate de autorităţile irakiene pentru a dezamorsa o situaţie explozivă, în special în contextul războiului din Fâşia Gaza.
Din ianuarie 2021, americanii au suferit în jur de 60 de lovituri asupra trupelor lor din Irak, scrie şi dw.com, însă de la mijlocul lui octombrie 2023, coaliţia internaţională a fost vizată de aproape 160 de lovituri cu drone şi tiruri de rachete atât în Irak, cât şi în Siria. Cele mai multe atacuri sunt lansate de forțele susținute de regimul de la Teheran, precum Brigăzile Hezbollah, care se opun categoric prezenței americane în Irak şi, în general, în Orientul Mijlociu.
În regiune, cei mai mulţi soldaţi americani se află cantonaţi în baze militare americane din Qatar, Kuweit și Bahrain, care găzduiesc, împreună, peste 30.000 de militari americani. (O. N.)