Soluţia crizei, căutată la „Babeş-Bolyai“

Data: 27 Martie 2009

„Criza financiară şi economică - cauze, efecte şi soluţii“ este tema unei conferinţe internaţionale ale căror lucrări se vor deschide vineri, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii „Babeş-Bolyai“. Lucrările reuniunii se vor desfăşura în patru secţiuni - Economia mondială şi criza financiară, Băncile şi criza financiară, UE şi SUA în contextul globalizării crizei şi Turismul şi industria hotelieră în condiţiile crizei. Azi, în cadrul unui atelier de lucru, se vor purta discuţii despre soluţiile previzibile în depăşirea crizei, respectiv intervenţiile guvernamentale şi ale instituţiilor internaţionale, reforma economiei financiare şi a mecanismelor acesteia, precum şi despre prefigurarea unei noi ordini financiare mondiale. Reuniunea este organizată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Studii Europene şi Facultatea de Business.