Soluţii în sprijinul comunităţilor sărace
În perioada 6-9 mai, profesori de la universităţi de renume de peste hotare, precum şi reprezentanţi ai cultelor recunoscute statutar au participat la o serie de activităţi organizate la Craiova de reprezentanţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Evenimentul se înscrie în proiectul Grundtvig - „Religie şi multiculturalitate: mijloace educative pentru liderii bisericilor locale“.
Vreme de trei zile, delegaţi ai principalelor comunităţi religioase din Italia, Olanda, Norvegia, Estonia şi Bulgaria au venit în Cetatea Băniei pentru a face schimb de experienţă, pentru a discuta şi împărtăşi idei pe tema dialogului interreligios. Grupul invitaţilor din străinătate a fost însoţit de diac. conf. univ. dr. Gelu Călina.
Activităţi în cadrul proiectului
În prima parte a zilei de miercuri, 7 mai, invitaţii au luat parte la prima sesiune de discuţii, organizată la hotel Plazza din Craiova. În cea de-a doua parte a zilei, împreună cu profesorii de teologie români, au vizitat Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Pe fiecare palier, oaspeţii străini au fost însoţiţi de IPS Părinte Mitropolit, care a prezentat istoricul şi utilitatea fiecărei săli de activitate. În cea de-a doua parte a zilei, a fost vizitat Paraclisul mitropolitan „Maica Precista“-Dudu din Craiova.
În cea de-a doua zi a întâlnirii, participanţii au dezbătut în plen mai multe probleme de ordin teoretic şi practic, în cadrul unei conferinţe cu relevanţă pentru tema proiectului interreligios „Religie şi multiculturalitate: mijloace educative pentru liderii Bisericilor locale“. Activitatea a avut loc în sala de conferinţe a hotelului Plazza din Craiova. Între referatele prezentate care vor constitui la finalul proiectului un manual, amintim: „Contribuţia Bisericii Ortodoxe în domeniul asistenţei sociale din regiunea Oltenia“ - pr. lect. dr. Sergiu Popescu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, „Migraţia românilor în Europa şi câteva elemente misionare“ - diac. conf. dr. Gelu Călina, „Răspunsuri din tradiţia diferitelor denominaţiuni, în contexte naţionale diferite (reformat, luteran, romano-catolic, ortodox) etc. Au urmat discuţiile în grup, centrate în principal pe fenomenologia religioasă, metode şi mijloace de integrare a romilor în societate, precum şi dialogul dintre comunităţile creştine şi religia islamică în context european. La discuţii au luat parte şi reprezentanţii Asociaţiei „Vasiliada“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, care a împărtăşit diferite experienţe din lucrul în comunităţile defavorizate din Oltenia.
Cea de-a doua zi a întâlnirii, joi, 8 mai, a luat sfârşit printr-o vizită la Centrul pentru copii din localitatea doljeană Lipovu, coordonat de Asociaţia „Vasiliada“.