Spaniolii obţin tot mai greu credite

Data: 07 Martie 2009

Majoritatea liber-profesioniştilor din Spania se consideră direct afectaţi de criză, peste 80% dintre aceştia apreciind că din cauza acesteia afacerea lor a avut de pierdut, susţine preşedintele Federaţiei spaniole a asociaţiilor lucrătorilor autonomi (ATA), Lorenzo Amor. Acesta a propus un amplu pact politic şi social, pentru ca economia spaniolă să-şi poată reveni prin eforturile tuturor. Ministrul spaniol al Muncii şi Imigraţiei, Celestino Corbacho, a subliniat că, în contextul în care criza economică şi financiară afectează grav mulţi dintre spanioli, şi uneori în mod special colectivul liber-profesioniştilor, Consiliul de miniştri va adopta măsuri importante pentru a impulsiona contractarea acestora. Aceste măsuri îi privesc şi pe numeroşii români care lucrează pe cont propriu în Spania. Una dintre problemele cu care se confruntă lucrătorii autonomi români din Spania, mai ales cei care îşi desfăşoară activitatea în construcţii, este neplata, vreme de luni de zile, a facturilor de către companiile care le-au contractat serviciile - situaţie reclamată, de altfel, de mulţi dintre lucrătorii autonomi, care cer modificarea legii actuale, ce prevede o perioadă de până la trei luni pentru plata lor de către contractanţi.