Specializări în limba germană la UBB
Universitatea Babeş-Bolyai oferă, pentru anul universitar următor 14 specializări în limba germană, la nivel de licenţă şi master, precum şi 72 de specializări în maghiară.
„Absolvenţii de liceu care vor să studieze în limba germană au posibilitatea de a opta pentru unul dintre cele 152 de locuri bugetate şi 378 de locuri cu taxă scoase la concurs, în perioada 11-29 iulie 2018, de Universitatea Babeş-Bolyai. UBB oferă, pentru anul universitar 2018-2019, un număr de 9 specializări în limba germană la nivel licenţă şi alte 5 specializări în aceeaşi limbă la nivel master, nivel la care candidaţii pot opta pentru unul dintre cele 65 de locuri scoase la concurs”, se arată într-o informare transmisă de UBB.
Admiterea la UBB pentru cele peste 8.300 de locuri bugetate şi aproximativ 18.000 de locuri cu taxă, atât la nivel licenţă, cât şi la nivel master se desfăşoară în perioada 11-29 iulie. Candidaţii pot alege între cele 244 de programe de licenţă (învăţământ cu frecvenţă şi la distanţă), respectiv 222 de programe de master (învăţământ cu frecvenţă sau frecvenţă redusă).
Cea mai căutată facultate este Facultatea de Matematică şi Informatică, unde, în primele patru zile de înscrieri, au fost depuse 1.922 de dosare pentru studiile de licenţă cu frecvenţă, urmată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - cu 1.569 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei - cu 1.012 dosare depuse, se arată într-o informare trimisă duminică de UBB.