Spectacol cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”
Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor organizează astăzi, începând cu ora 17:00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, cea de-a IX-a ediție a spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”.
Evenimentul este dedicat elevilor de la clasele I-VI din unităţile de învăţământ bucureştene, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, se desfășoară pe două secţiuni şi cuprinde miniconcerte de colinde şi miniscenete. În perioada 13-20 noiembrie 2017, a avut loc o selecţie la nivelul protopopiatelor Capitalei, la care s-au înscris parohiile împreună cu una din şcolile de pe teritoriul lor canonic.
Colindele vor fi interpretate de copii de la Centrul de zi „Sfânta Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor; Parohia Dichiu din Protopopiatul Sector 2 Capitală, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr. 24; Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Protopopiatul Sector 4 Capitală, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 189; Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Drumul Taberei, Protopopiatul Sector 6 Capitală, în parteneriat cu Colegiul Național „Grigore Moisil”.
Parohia „Izvorul Tămăduirii”-Mavrogheni din Protopopiatul Sector 1 Capitală, împreună cu Școala Gimnazială „Pia Brătianu”, a pregătit sceneta „Sfântul Nicolae și fetele sărace”, autor prof. Mirela Șova. Sceneta „Vicleim”, de Mircea Vulcănescu, va fi jucată de elevi ai Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu”, din Parohia Negustori, Protopopiatul Sector 3 Capitală. Parohia „Tuturor Sfinților Români”, din Protopopiatul Sector 5 Capitală, și Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” au pregătit sceneta populară „Nașterea Domnului”.
La final, participanții vor vizita expoziția de icoane organizată în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei. Spectacolul este organizat de Arhiepiscopia Bucureștilor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, protopopiatele sectoarelor 1-4 Capitală, Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, Centrul de conferințe al Palatului Patriarhiei, Centrul de Presă BASILICA și Asociația Studenților Teologi Ortodocși.