Spectacol de colinde şi teatru religios la Baia Mare

Data: 05 Decembrie 2014

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Români (ASCOR), filiala Baia Mare, va susţinte duminică, 7 decembrie, un spectacolul de colinde şi teatru religios popular dedicat Naşterii Mântuitorului. Spectacolul va avea loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime“ din Baia Mare, conform agerpres. Tinerii studenţi îşi doresc, prin această manifestare intitulată „Sara Crăciunului nost“, să valorifice obiceiurile de iarnă din Maramureş.

„Reprezentaţia noastră pune în valoare tradiţiile specifice Crăciunului în Maramureş, dar şi în alte locuri din ţară. Va fi o reprezentaţie mai rar întâlnită în spaţiul urban prin aceea că vom pune în scenă pregătirile de sărbători ale gazdelor, primirea şi omenirea colindătorilor care aduc vestea Naşterii lui Iisus, prin cunoscuta piesă de teatru popular-religios «Viflaimul». O să fie un spectacol atipic, mult mai mişcat, vioi, un spectacol cunoscut în formula clasică mai ales prin aerul de şezătoare, care se mai întâlneşte prin unele sate“, a spus preşedintele ASCOR Baia Mare, Vlad Verdeş.

Formă inedită de prezentare

Spectacolul de la Baia Mare este menit să ţină vie flacăra credinţei şi a respectului pentru tradiţiile populare care fac din Crăciun una dintre cele mai frumoase sărbători. Întreg spectacolul a fost aranjat într-o formă mult mai dinamică, pentru a nu plictisi publicul, iar la final cei 50 de tineri care joacă diverse roluri au pregătit o surpriză celor prezenţi.

Spectacolul, a precizat preşedintele ASCOR Baia Mare, reprezintă o continuitate a unei dovezi de mărturisire a lui Dumnezeu, cimentate în vara acestui an la prima întâlnire a celor peste 3.000 de tineri prezenţi la Reuniunea Naţională a Tinerilor Ortodocşi Români, găzduită de municipiul Baia Mare. (Ştefan Mărculeţ)