Spectacolul „Lumea copiilor“, în Cluj-Napoca
Parohia ortodoxă „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Cluj-Napoca invită pe cei mici, dar şi pe cei mari la spectacolul „Lumea Copiilor“. Manifestarea are un scop caritabil şi este organizată în colaborare cu Editura „Mekki Media“.
Spectacolul, prezentat de actorul şi scriitorul Leon Magdan, alături de trupa de teatru „Mateiaş„, are loc sâmbătă, 1 februarie, de la ora 11:00, în subsolul bisericii de pe str. Porţile de Fier. Sunt invitaţi să participe copii, părinţi şi bunici, precum şi cei care doresc să-şi reamintească de lumea copilăriei. Accesul la spectacol este liber. Potrivit parohului Bogdan Marian, la sfârşitul spectacolului, cei care doresc vor putea contribui printr-o donaţie la sprijinirea lucrărilor de construcţie a bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Cluj-Napoca. Donaţiile se vor face în urna special amenajată, iar pentru fiecare donaţie de minim 5 lei, fiecare donator va primi, cadou, o revistă „Mekki“ sau „Mekki Junior“ din partea Editurii „Mekki Media“.
Actorul Leon Magdan, alături de trupa de teatru „Mateiaş„, va prezenta spectacolul „Lumea Copiilor“ şi în Dej, pe data de 30 ianuarie, la Casa de Cultură din localitate, cu începere de la ora 16:00, iar pe 31 ianuarie la Căminul Cultural din Someşul Rece, de la ora 18:00. (Andreea Pâgleşan)