Speranţă şi trudă la „Familia nostra“
În ultimii ani, au apărut în România o serie de asociaţii nonguvernamentale, special create pentru activităţi cu caracter umanitar. Unele dintre acestea au primit acordul şi binecuvântarea Bisericii pentru a desfăşura programe destinate unor categorii de oameni. În Iaşi există, de câţiva ani, o asociaţie nonprofit, care încearcă să aducă o rază de speranţă pentru copiii care, din diferite motive, nu au şansa de a duce o viaţă normală în familiile lor. „Familia nostra“ adună, aşa cum sugerează şi numele ei, ca într-o familie mare, oameni care au receptat mesajul evanghelic şi ajută copiii aflaţi în dificultăţi materiale să se integreze în societate. Copii ai străzii sau din familii sărace au găsit aici o familie, un sprijin, o speranţă. De la 1 septembrie, la „Familia nostra“ funcţionează un centru pentru copiii săraci proveniţi din mediul rural şi care nu au prea multe şanse de a merge în continuare la şcoală şi de a-şi asigura un viitor. Angajaţi şi voluntari trudesc aici zilnic, pentru a oferi acestor copii şansa de a învăţa.
Asociaţia „Familia nostra“ a fost înfiinţată în 1996, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, preşedintele onorific al asociaţiei. Aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi în parteneriat cu Asociaţia franceză „Enfance Espoir“, condusă de d-na Claude Daniel, Asociaţia „Familia nostra“ a apărut iniţial ca un proiect adresat copiilor străzii. Ea este o „asociaţie creştină, nonguvernamentală, nonprofit, funcţionând în scopuri umanitare, având ca principale obiective asistenţa socială şi spirituală a categoriilor defavorizate, asigurarea de consiliere şi asistenţă psihologică a persoanelor aflate în situaţii de criză, în vederea prevenirii apariţiei disfuncţiilor sociale“, după cum aflăm din prezentarea ei mediatică. Fosta casă a copiilor străzii De la înfiinţarea Asociaţiei „Familia nostra“ şi până în vara acestui an, au găsit adăpost aici zeci de copii ai străzii, deoarece aici a funcţionat un centru de primire a copiilor străzii. În mare parte, copiii erau aduşi cu ajutorul Direcţiei de Protecţie a Copilului Iaşi, un colaborator permanent al asociaţiei. Se ofereau condiţii de cazare, studiu, masa zilnică, activităţi extraşcolare şi asistenţă pedagogică. „În Statutul de Funcţionare al asociaţiei se preciza că aici vor putea sta copii până la 16 ani, dar cu specificarea ca cei care demonstrează că doresc să continue studiile şi au rezultate remarcabile, să poată rămâne până termină studiile liceale şi chiar pe cele universitare. Însă, în vară, o parte dintre copii, care aveau peste 16 ani, au plecat în familii, o parte au fost preluaţi de Direcţia de Protecţie a Copilului, astfel încât centrul a rămas fără aceşti copii“, ne-a arătat preşedintele asociaţiei, pr. Toma Gradinaciuc. De la 1 septembrie, un nou proiect s-a pus în aplicare în cadrul asociaţiei, prin care copii proveniţi din mediul rural, din familii sărace, sunt aduşi aici, înscrişi la o şcoală din Iaşi, sunt cazaţi, primesc hrana zilnică şi asistenţa pedagogică. Copii de clasa a V-a În „Centrul pentru acordarea de asistenţă socială şi suport în cadrul insituţiei pentru copii defavorizaţi socio-economic proveniţi din mediul rural“, cum se numeşte proiectul actual al Asociaţiei „Familia Nostra“ sunt astăzi 16 copii, din localităţile învecinate Iaşului. Aceştia au fost selectaţi cu ajutorul primăriilor locale şi al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi, din familii care au dorit să lase copiii să meargă în acest centru, care le oferă posibilitatea să-şi continue studiile. „Am mers în aceste sate şi i-am ales pe cei care au vrut să meargă şi care au fost lăsaţi de părinţi, pentru că unii părinţi nu au dorit acest lucru. Mai mult decât atât, unii copii nu s-au putut adapta programului şi lipsei părinţilor, aşa că s-au întors acasă. Am fost nevoiţi să alegem alţi copii“, ne-a povestit pr. Toma Gradinaciuc. Toţi cei 16 copii sunt înscrişi în clasa a V-a B, la Liceul „Alexandru Ioan Cuza“. Alegerea acestora nu a fost întâmplătoare. „Am dorit să alegem copii de clasa a V-a pentru că ei formează o categorie aparte. Cei de clasele I-IV sunt mici şi merg la şcoală, pentru că primesc şi acel ajutor (n.r. cornul şi laptele), care-i motivează. Începând din clasa a V-a, copiii sunt ceva mai mari, sunt puşi la treabă de părinţi şi renunţă la şcoală. De aceea am hotărât să alegem această categorie de copii“, ne-a explicat directoarea centrului, d-na Nicoleta Borcilă. Prevenirea fenomenului„copiii străzii“ Programul zilnic din centrul pentru copii al Asociaţiei „Familia Nostra“ este special făcut pentru a crea un ambient favorabil procesului educaţional. Copiii merg la şcoală dimineaţa, (uneori cu un microbuz al asociaţiei, care din lipsa fondurilor nu poate asigura transportul zilnic), după care se întorc la centru, iau masa de prânz, se odihnesc, fac lecţiile şi participă la diferite activităţi extraşcolare, în general sportive. Duminica merg la biserică, merg la teatrul de copii, iar în viitor se doreşte înscrierea lor la activităţile Palatului Copiilor din Iaşi. „Noi nu suntem un centru de excelenţă. Noi acordăm asistenţă socială unor copiii defavorizaţi pentru a nu abandona şcoala. Am avut experienţa de atâţia ani cu acei copii ai străzii. Să ştiţi că cei mai mulţi sunt de la ţară, care sunt puşi de părinţi la munci grele şi abandonează şcoala, fug de acasă şi vin pe străzile Iaşului. De aceea credem că prevenim într-un fel fenomenul. Preferăm să îi ajutăm înainte de a renunţa la şcoală şi a fugi de acasă“, ne-a spus d-na Borcilă. Colaborare cu părinţii copiilor Chiar dacă este un program strict, totuşi copiii nu sunt opriţi de a merge la sfârşit de săptămână la casele părinţilor. Vizitele părinţilor sunt dese şi binevenite. „Nu dorim să rupem legătura cu părinţii. Doamna Claude Daniel ne-a sugerat ca atunci când copiii pleacă acasă, noi să le oferim un pacheţel pentru a duce o bucurie şi fraţilor de acasă“, explică d-na Nicoleta Borcilă. Legătura cu părinţii copiilor nu este benefică doar acestora. Preşedintele asociaţiei, pr. Toma Gradinaciuc, ne-a mărturisit că această colaborare cu părinţii este un câştig, mai ales că în proiectul trecut, adresat copiilor străzii, nu exista o colaborare cu părinţii. „Am avut mari probleme în trecut. Vedeţi ce condiţii bune le ofeream copiilor şi, cu toate acestea, mulţi dintre ei plecau. Nu se puteau adapta“, spune pr. Gradinaciuc. ▲ Rezultate remarcabile cu salarii mici La centrul pentru copii de la „Familia nostra“, situat pe strada Zorilor nr. 18, pe lângă voluntari, există şase angajaţi. Chiar dacă salariile sunt mici, din cauza lipsei de fonduri, aceştia pun suflet în munca lor, pentru ca aceşti copii să primească ajutorul de care au nevoie. Unul dintre angajaţi, pedagogul centrului, dl. Romică Roman, are o sarcină grea, aceea de a se ocupa de lecţiile copiilor şi orele de studiu. Este profesor pensionar şi lucrează în centru de mai mult timp. „Nu este greu să muncim, atâta timp cât avem rezultate. Este important să-i păstrăm la şcoală“, ne-a spus dl. Romică Roman. ▲ Parohii ieşene ajută centrul pentru copii Asociaţia „Familia Nostra“ funcţionează cu fonduri în mare parte provenite de la Asociaţia franceză „Enfance Espoir“, condusă de d-na Claude Daniel. Pe lângă aceasta, multe parohii ieşene ori din satele din jurul Iaşului ajută periodic centrul. Multe parohii donează alimente, bani, iar de curând s-a cumpărat în localitatea Chicirea, de lângă Iaşi, o livadă, prin care să se asigure o parte din fondurile necesare. „Primim ajutor de la brutăria «Eliza» din Eternitatea şi brutăria «Sf. Ana» a Protopopiatului Iaşi 1. Mulţi preoţi de la Protopopiatul Iaşi 2, precum pr. Dumitru Boboc sau pr. Vasile Ciornovalic de la Ţuţora, ne ajută. Cu toate acestea, banii sunt puţini şi abia ne descurcăm. Nici nu vreau să mă gândesc la faptul că se apropie sărbătorile de iarnă şi trebuie să le aducem o bucurie“, ne-a spus d-na Borcilă. Proiectul iniţiat anul acesta la „Familia Nostra“ este îndrăzneţ, în sensul că se doreşte ca aceşti copii de clasa a V-a să fie ţinuţi până în clasa a VIII-a, chiar dacă parteneriatul cu „Enfance Espoir“ este semnat până în 2008. Pe această cale facem un apel creştinilor cu suflet mare pentru ajutorarea acestui centru care oferă o şansă acestor copii. Majoritatea copiilor de la centrul din „Familia Nostra“ au rezultate bune la învăţătură, iar aici sunt ajutaţi să îşi facă temele, să socializeze şi să aibă o viaţă normală. Am stat de vorbă cu doi dintre cei 16 copii şi i-am întrebat cum se simt în acest centru. Petru Alexandru Agape, 11 ani, localitatea Victoria, judeţul Iaşi. „Îmi place aici. Sunt de o lună, dar m-am învăţat. Mi-am făcut prieteni noi, ne înţelegem foarte bine. Aici învăţăm cum să ne facem lecţiile, cum să ne jucăm, cum să fim curaţi. Şi acasă este bine, dar aici e altfel.“ Claudiu Petru Murguleţ, 11 ani, localitatea Lungani, comuna Voineşti, judeţul Iaşi: „După ce ne facem lecţiile, ne jucăm între noi. Este un teren de fotbal, unde ne jucăm. Acasă nu aveam atâţia prieteni. Mă simt foarte bine aici.“