Sporuri de 50% şi bani de chirie pentru poliţişti
Noul statut al poliţistului prevede sporuri la salariul de bază între 20 şi 50%, bani de chirie pentru cadrele în uniformă care lucrează în alte localităţi decât cea de domiciliu. Potrivit documentului, supus dezbaterii publice în această perioadă, poliţiştii care acceptă să lucreze în mediul rural sau în localităţi izolate vor primi un spor salarial de 20% din leafa de bază. De asemenea, sporurile ajung până la 50% din salariul lunar “corespunzător riscurilor deosebite ale funcţiei de poliţist, interdicţiilor, restrângerii unor drepturi sau libertăţi şi incompatibilităţilor impuse de funcţia publică cu statut special, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne”. Poliţiştii care vor merge la serviciu în zilele de sărbătoare vor fi plătiţi dublu pentru orele lucrate, iar cei care fac ore suplimentare vor încasa un spor de 75% din salariul lunar. Poliţiştii care lucrează în altă localitate şi nu doresc să plătească chirie, ci să îşi construiască o locuinţă, pot primi “o compensaţie lunară pentru o perioadă ce nu poate depăşi durata creditului aflat în derulare, dar nu mai mult de 10 ani”. Pe de altă parte, cei care în urma evaluărilor anuale primesc calificative slabe sunt trimişi la cursuri de perfecţionare, iar dacă în urma absolvirii acestora nu cresc preofesional, vor fi eliminaţi din sistem.