Sprijin pentru dotarea lăcaşurilor de cult și a aşezămintelor sociale şi medicale
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, marţi, un proiect de lege care modifică articolul 3, alineatul (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind unele forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult, dând posibilitatea alocării de fonduri şi pentru dotarea lăcaşurilor de cult, a aşezămintelor lor sociale şi medicale, pentru instituţiile media, muzeale ale cultelor, pentru producţii audio-video, potrivit Agerpres.
Proiectul permite Secretariatului de Stat pentru Culte sau autorităților locale să finanțeze construirea şi repararea sediilor administrative ale protopopiatelor şi parohiilor, a cimitirelor, precum şi a sediilor unităţilor de învăţământ aparținând cultelor, cu alt profil decât cel teologic.
Potrivit noilor prevederi, de la bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte se vor putea aloca fonduri şi pentru proiectarea lăcaşurilor de cult monumente istorice, eparhiilor, protopopiatelor, a sediilor unităţilor de învăţământ ale cultelor recunoscute, pentru întreţinerea şi funcţionarea aşezămintelor lor sociale şi medicale acreditate, pentru colecţiile muzeale, pentru achiziţia de mijloace fixe conform listei de investiţii necesare lăcaşurilor de cult, aşezămintelor sociale şi medicale, instituţiilor media sau muzeale ale cultelor, pentru producţii audio-video despre activităţile acestora.
În același timp, de la bugetele locale se vor putea finanța: amenajarea şi repararea locuinţelor de serviciu ale personalului clerical, întreţinerea colecţiilor muzeale, precum şi achiziţia de mijloace fixe necesare dotării lăcaşurilor de cult, instituțiilor sociale, medicale, media și muzeale ale cultelor, pentru realizarea de producţii audio-video. (C. Z.)