Sprijin pentru educaţie în Arhiepiscopia Craiovei
Între priorităţile Arhiepiscopiei Craiovei, copiii şi tinerii au avut mereu un loc de cinste. În acest sens, prin organele sale de lucru, Biserica din Oltenia încearcă să aducă în viaţa celor care vor fi viitorul societăţii româneşti o rază de bucurie, credinţă şi, nu în ultimul rând, speranţa de a putea merge mai departe. În acest sens, an de an, sunt implementate proiecte menite să sprijine material şi intelectual pe cei ce sunt în nevoie.
Săptămâna trecută am vorbit, într-una din paginile ediţiei noastre, despre dimensiunea catehetică a lucrării pe care Arhiepiscopia Craiovei o desfăşoară în raport cu tinerii din judeţele Dolj şi Gorj. S-au adus ca exemple atunci activitatea învăţătorească şi sprijinul acordat copiilor în prag de abandon şcolar şi al celor din programul a doua şansă, integraţi în proiectul „Alege şcoala III!“. Cele opt centre de catehizare lucrează în acest sens pentru ca tinerii şi copiii din parohiile noastre să poată învăţa carte, luminaţi şi întăriţi sufleteşte de iubirea şi bunătatea nesfârşită a Mântuitorului Hristos. Alături de acest demers, iniţiat de Patriarhia Română, aducem astăzi ca exemplu preocupările sociale pe care Asociaţia „Vasiliada“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, le dezvoltă zilnic în sprijinul copiilor din Oltenia.
„Gesturile mici fac oamenii mari“
Cel mai nou demers de sprijinire a copiilor defavorizaţi social din Arhiepiscopia Craiovei a fost aşezat sub genericul unui îndemn de suflet: „Gesturile mici fac oamenii mari“. Campania vizează în principal comunităţile din mediul rural, mai exact familiile cu posibilităţi reduse, spre care vor merge bănuţii strânşi de la fiecare credincios. Fiecare copil, provenit din astfel de familii, va primi prin intermediul unei donaţii individuale o bursă în valoare de 50 de lei/lună, pe întreg parcursul anului şcolar, spre a-i fi de folos în procurarea rechizitelor şcolare. „În denumirea campaniei am reuşit să cuprindem în întregime spiritul acesteia. Ne propunem să ajutăm copiii din mediul rural care învaţă bine să crească mari şi odată cu ei, implicit, datorită generozităţii noastre, vom creşte şi noi. Mulţumim tuturor partenerilor şi donatorilor noştri pentru că susţin acest demers şi cred, alături de noi, că gesturile mici fac oamenii mari“, a declarat preotul Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei „Vasiliada“ şi consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
Mediatizarea proiectului
În demersul său, Asociaţia „Vasiliada“ îşi propune să semene în sufletele credincioşilor sămânţa milosteniei, ca resort şi justificare în încercarea de a ne sprijini unii pe alţii în drumul spre mântuire. Această strigare a avut deja ecou în rândul instituţiilor private şi publice din Craiova, adăugându-se ca parteneri în proiect SC Lactag SA, TVR Craiova şi Radio România Oltenia Craiova. În felul acesta, zilnic, cele două instituţii media sus-amintite vor difuza spoturi radio/tv pentru promovarea campaniei, iar poveştile de viaţă ale copiilor incluşi în program vor fi prezentate în Jurnalul Regional al TVR Craiova şi în emisiunile realizate de Radio România Oltenia Craiova. „TVR Craiova susţine prin intermediul Jurnalului Regional campanii care se adresează comunităţii, în dorinţa de a ajuta în diverse cauze, dar şi de a creşte spiritul comunitar. Nu este pentru prima dată când suntem alături de Asociaţia „Vasiliada“ în mediatizarea poveştilor celor care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a depăşi momente grele din existenţa lor. Sunt încă mulţi copii săraci, în mediul rural mai ales, care visează şi speră că şansa lor în viaţă este şcoala. Visul lor este unul frumos, unul adevărat, în sensul valorilor pe care societatea noastră ar trebui să le cultive. Haideţi să îi ajutăm să devină oameni mari, cu carte, şi, cu siguranţă, vor şti ce să facă în viaţă!“, a spus Mirela Giodea, producător executiv TVR Craiova. „De-a lungul vremii, timp de optzeci şi şase de ani, radioul public a susţinut şi susţine performanţa. Până la performanţă, însă, prin chiar legea sa de organizare şi funcţionare, radioul public se ocupă permanent de informare, formare, educare şi culturalizare. Aşadar, cum ar putea radioul public, care te învaţă să scrii fără creion, te învaţă să citeşti fără vreo carte, te învaţă să-ţi imaginezi numai din farmecul celui ce-ţi relatează, cum ar putea radioul public, repet, să nu încurajeze iniţiativele de acest fel, să nu susţină ideea napoleoniană a bastonului de mareşal ascuns în raniţa cine ştie cui? Iar pentru cei care cred că nu se merită, gândiţi-vă de unde a plecat Marin Sorescu“, a mărturisit de asemenea Alexandru Mogoşeanu, Manager Radio Romania Oltenia Craiova.
Campania „Gesturile mici fac oamenii mari“ poate fi sprijinită prin donaţii individuale la sediul Asociaţiei „Vasiliada“, din Craiova, str. Fraţii Buzeşti nr. 20 (vizavi de hotelul Green House) sau prin virament bancar, în contul IBAN: RO75 RNCB 0140 0184 5698 0001, deschis la BCR Jiul Craiova, cu menţiunea „BURSA“. Pentru informaţii suplimentare – www.AsociaţiaVasiliada.ro, tel: 0251 521 040.