Start la înscrierile pentru rezidenţiat
În perioada 8-20 octombrie 2020 pot fi trimise prin poştă sau curierat dosarele de înscriere la concursul de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie. Examenul organizat de Ministerul Sănătăţii se va desfăşura în data de 15 noiembrie în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.
Prin ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial, s-au stabilit şi specialităţile deficitare pentru care se organizează rezidenţiat pe post în spitale clinice cu secţii clinice universitare, institute sau centre medicale clinice, în sesiunea din 15 noiembrie: anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, cardiologie pediatrică, chirurgie cardiovasculară, chirurgie pediatrică, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, epidemiologie, expertiză medicală a capacităţii de muncă, gastroenterologie pediatrică, hematologie, igienă, medicină nucleară, medicină de urgenţă, medicină de laborator, microbiologie medicală, nefrologie pediatrică, neonatologie, neurologie pediatrică, oncologie medicală, ortopedie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pediatrie, pneumologie, pneumologie pediatrică, radiologie-imagistică medicală, radioterapie şi sănătate publică şi management.
Concursul se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu. Cuantumul taxei de participare la concursul de rezidenţiat pe post şi pe loc este de 500 de lei/participant.
(Oana Nistor)