Statutul femeii, „reconstruit“ cu bani europeni
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi direcţiile de asistenţă socială din cele trei oraşe demarează, începând cu această lună, proiectul "Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse". Potrivit iniţiatorilor, proiectul are ca obiectiv general prevenirea discriminării pe criterii de gen pe piaţa muncii, în scopul asigurării accesului egal la ocupare şi dezvoltare profesională a femeilor şi al promovării principiilor incluziunii sociale şi ale egalităţii de şanse în zonele Nord-Est, Nord-Vest şi Vest ale ţării. Perioada de desfăşurare este de trei ani, asistenţa financiară nerambursabilă fiind de 14,9 milioane de lei.