Studenţii de la Arhitectură participă la campania „Capitala creşte verde“
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, le transmite bucureştenilor „să omoare monştrii nepăsării“, gunoaiele aruncate la întâmplare, şi speră ca aceştia să înţeleagă că, dacă rămân nepăsători în faţa mizeriei, în fiecare zi „murim un pic“. Primarul general Sorin Oprescu a mers, sâmbătă-dimineaţă, în centrul Capitalei, să vadă lucrările mai multor echipe de studenţi de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“, simbolizând nişte monştri făcuţi din pet-uri sau deşeuri electrocasnice, care „ne vor omorî“ dacă vom sta nepăsători în faţa mizeriei.
Cinci lucrări realizate de tot atâtea echipe de studenţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ au fost expuse în Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii, Parcul Tineretului, Pasajul Universităţii şi în Parcul Cişmigiu. „Este extraordinar ce aţi făcut. Aş vrea să spun că aceşti monştri sunt simbolul nepăsării sau, chiar mai grav, al nesimţirii noastre“, a spus edilul-şef, salutându-l apoi pe preşedintele Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“, profesor Emil Barbu Popescu. „Avem tendinţa să ne uităm în sus şi să vedem cât sunt de înalte blocurile, dar nu ne uităm la nivelul ochilor noştri. Mizeria este la nivelul ochilor noştri“, a spus profesorul Emil Barbu Popescu. Arhitectul i-a sugerat primarului general să desfiinţeze băncile de granit de pe bulevardul Elisabeta şi să şteargă graffitul de pe clădiri. Cea mai bună lucrare va fi premiată la finalul campaniei „Capitala creşte verde“.