Studiu: Românii şi bulgarii, în topul restanţelor la bănci

Data: 26 Mai 2010

Românii şi bulgarii vor continua să aibă tot mai multe restanţe la creditele de la bănci, reiese dintr-un studiu realizat de Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană. "În România şi Bulgaria, nivelul împrumuturilor neperformante va continua să urce puternic, având în vedere că cele două state au rămas în urma ţărilor din regiune în privinţa recuperării din recesiunea economică", arată analiza Deutsche Bank, care atrage atenţia şi asupra faptului că, în Europa Centrală şi de Est, creditarea nu va fi reluată prea curând. În luna martie, restanţele mai mari de peste 30 de zile înregistrate la creditele contractate de persoanele fizice se ridicau la suma totală de 3,62 miliarde de lei, potrivit datelor prezentate de Banca Naţională a României. Din această sumă, 2,69 miliarde de lei, adică 74% din totalul restanţelor, au reprezentat întârzierile mai mari de 90 de zile.