Subvariantă a coronavirusului
O nouă subvariantă a coronavirusului care provoacă infecția COVID-19 a început să se răspândească în mai multe țări, fiind înregistrate cazuri în creștere, chiar și spitalizări, în Marea Britanie, Italia, Statele Unite și China. Derivată din tulpina Omicron, care a dominat perioada de sfârșit a pandemiei, subvarianta EG.5 sau Eris, cum mai este denumită, este monitorizată de experți din întreaga lume, care pe baza datelor existente spun că cel puțin la ora actuală nu reprezintă o urgență de sănătate la nivel mondial. Simptomele generate de Eris sunt similare celor specifice COVID-19, și anume febră, tuse, dureri în gât, oboseală, rinită, pierderea gustului și a mirosului. (I. M.)