Sucul de pătlagină şi lucernă vindecă bronşitele

Data: 19 Ianuarie 2010

Daniel C., Focşani: „Ce remedii recomandă fitoterapia pentru bolnavii de bronşită?“

Prof. Constantin Milică: Tratamentele fitoterapeutice asigură revenirea bolii şi evitarea complicaţiilor prin creşterea rezistenţei organismului, inclusiv anihilarea efectelor produse de factorii declanşatori. Se folosesc multe specii de plante, luate separat sau în combinaţii echilibrate, în funcţie de conţinutul în principii active: - flori de lumânărică, soc, tei, nalbă, ciuboţica cucului, muşeţel; - frunze de plămânărică, pătlagină, podbal, tuia, urzică, sovârv, salvie, tarhon, roiniţă; - fructe de fenicul, anason, chimion, asmăţui, in; - muguri de brad, pin, molid, plop negru; - rădăcini de lemn dulce, nalbă mare, valeriană, iarbă mare, hrean, săpunariţă; - herba de coada calului, trei-fraţi-pătaţi, talpa gâştei, cimbru de cultură, cimbrişor, unguraş, isop, ventrilică. Prepararea ceaiurilor se face sub formă de infuzii, decocturi sau macerate, din care se consumă câte 2-3 căni pe zi sau fracţionate în mai multe reprize, câte 1-2 linguri la intervale de 2-3 ore. Bune rezultate dau unele tincturi, siropuri şi sucuri. Tincturile în alcool 400 cu talpa gâştei, tuia, podbal, obligeană, rostopască şi roua cerului (în părţi egale) se folosesc câte 20-40 picături, de 2-3 ori pe zi, între mese, timp de două luni pe trimestru. Siropul din muguri de pin sau de brad se prepară din 100 g muguri zdrobiţi, care se macerează 12 ore în 100 ml alcool 70 grade; apoi se toarnă 500 ml apă clocotită, iar după 6 ore se strecoară şi se adaugă 650 g zahăr care se dizolvă la cald. După completare cu apă până la un litru se foloseşte de către bolnavii adulţi câte 3 linguri pe zi, între mese, iar la copii câte 3 linguriţe pe zi. În traheobronşitele acute sau cronice se utilizează siropul de isop (3-5 linguriţe pe zi), pătlagină sau balsam de tolu, cu rol de stimulare a expectoraţiei, dezinfectant al căilor respiratorii şi antiseptic la nivelul musculaturii netede bronşice. Sucul din frunze de pătlagină şi lucernă (câte 50 ml din fiecare) se obţine la storcător şi se amestecă cu o linguriţă miere de albine şi două linguriţe oţet de mere. Întreaga cantitate se consumă imediat după preparare, procedeul repetându-se de 4 ori pe zi, la intervale de 4 ore. După 6 săptămâni se constată ameliorarea sigură sau chiar vindecarea bronşitei. Bune rezultate dau şi uleiurile eterice de brad, pin, molid, ienupăr, lavandă mentă, eucalipt şi isop din amestecul de uleiuri se pun 4-6 ml în 100 ml de alcool de 90 de grade, din care se ia o linguriţă la un litru de apă fierbinte pentru inhalaţie, seara, înainte de culcare, timp de 8-10 zile consecutiv, având puternice efecte antiseptice şi antiinflamatoare.