Supă de pui cu tăieței de casă

Un articol de: Stavrofora Hristofora Rusu - 22 Feb 2021

Ingrediente: 1 pui de aproximativ 1 kg; 3-4 morcovi; 1 ceapă; 100 g tăieței de casă; sare şi piper după gust.

Mod de preparare: Puiul se taie bucăți, se spală cu apă rece. Într-o oală de mărime medie se pun la fiert 7-8 litri de apă și bucățile de pui. După ce începe să fiarbă se reduce focul la mic. Din când în când se îndepărtează spuma. După 20 de minute se adaugă ceapa și morcovul. Oala se acoperă cu un capac și se continuă fierberea supei la foc mic până când carnea este fiartă și se desprinde de pe os. Când este gata, supa se strecoară. Supa strecurată se pune într-o oală de mărime potrivită și se dă din nou la fiert. Când supa dă în clocot, se adaugă tăiețeii de casă și se fierbe pentru câteva minute, după care se adaugă carnea și morcovul tăiat cubulețe mici și se mai fierbe 5 minute. Se potrivește de sare și piper. Se servește cu pătrunjel verde.