„Susţinerea activităţilor multiple ale Bisericii necesită multă dăruire de sine“

Data: 12 Feb 2014
Şedinţa anuală a Adunării Naţionale Bisericeşti (ANB) a Bisericii Ortodoxe Române a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, săvârşită în Catedrala patriarhală de Preasfinţitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, împreună cu Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Timotei l-a hirotonit întru preot pe diaconul Florin Claudiu Covaciu, pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Zaragoza, Protopopiatul Barcelona, Spania. A urmat apoi slujba de Te Deum, săvârşită de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a membrilor Adunării Naţionale Bisericeşti. 
 
În continuare, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului Patriarhiei, sub preşedinţia Întâistătătorului Bisericii noastre, a debutat şedinţa anuală de lucru a ANB pentru examinarea şi aprobarea Raportului general anual al Consiliului Naţional Bisericesc privind activitatea desfăşurată de Biserica Ortodoxă Română în anul 2013 şi proiectele propuse pentru anul 2014. 
După prezentarea raportului, care a putut fi citit de către membrii adunării în ediţia de ieri a „Ziarului Lumina“, a fost anunţată componenţa comisiilor permanente ale adunării, urmată de repartizarea acestora în diferite săli ale Palatului Patriarhiei: Comisia administrativ-juridică şi de validare (Sala „Sanctus Dionysius Exiguus“); Comisia socială şi pentru comunicaţii media (Sala „Sanctus Iohannes Cassianus“); Comisia culturală şi educaţională (Sala „Sanctus Niceta Remesianae - Episcopus“); Comisia economică, bugetară şi de patrimoniu imobiliar - bunuri bisericeşti (în Sala „Sanctus Princeps Stephanus Magnus“); Comisia pentru românii ortodocşi de peste hotare (Sala „Sancta Parascheva“). Apoi, lucrările au fost reluate în plenul Adunării Naţionale Bisericeşti şi au fost prezentate referatele comisiilor permanente ale ANB. După luările de cuvânt ale mai multor membri ai ANB, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a supus aprobării plenului propunerile de hotărâri ale comisiilor permanente şi Raportul general anual al Consiliului Naţional Bisericesc.
 
În încheierea şedinţei anuale a ANB, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a precizat că în acest an se vor organiza alegeri pentru Adunările eparhiale care vor delega reprezentanţii eparhiilor în noua Adunare Naţională Bisericească, organism care se va constitui pentru perioada 2014-2018. De asemenea, Preafericirea Sa a mulţumit membrilor ANB pentru activitatea în slujba Bisericii şi a societăţii, apreciind anul 2013 ca fiind unul rodnic din punct de vedere pastoral şi social: „Anul 2013, consacrat în Biserica Ortodoxă Română ca «An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena» şi «An comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae», a fost unul rodnic în activităţi pastorale şi sociale, puse în slujba credinţei ortodoxe şi a multor oameni bolnavi, săraci sau aflaţi în dificultate. Susţinerea acestor activităţi multiple ale Bisericii Ortodoxe Române nu este însă o lucrare uşoară, ci necesită multă dăruire de sine şi răbdare din partea celor angajaţi în misiunea ei. (…) Totodată, avem conştiinţa datoriei, nu a meritelor, deoarece, aşa cum se spune în Sfânta Evanghelie, am făcut ceea ce eram datori să facem (Luca 17, 10). Desigur, sunt încă multe de făcut pentru a răspunde pe deplin nevoilor urgente ale multor oameni aflaţi în dificultate azi în ţara noastră. Doar credinţa în ajutorul lui Dumnezeu ne dă speranţă şi putere pentru a continua activitatea social-filantropică“.
 
Adunarea Naţională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale, format din membrii Sfântului Sinod şi din câte trei reprezentanţi (un cleric şi doi mireni) ai fiecărei eparhii. (Diac. Ştefan Sfarghie)