Sute de blocuri din Rahova, fără apă caldă
Aproximativ 500 de blocuri din zona Rahova, din sectorul 5 al Capitalei, vor rămâne fără apă caldă, începând de miercuri, 14 iulie, ora 8,30, şi până vineri, 16 iulie, ora 00,00, din cauza unor lucrări de modernizare şi reparaţii la nivelul reţelelor primare, constând în montarea de vane şi înlocuirea de conducte din galeriile subterane în scopul evitării producerii altor întreruperi neplanificate generate de avarii, informează RADET Bucureşti.
Potrivit sursei citate, vor fi afectaţi locatarii blocurilor situate pe străzile Petre Ispirescu, Făt-Frumos, Mărgeanului, Caporal Ilina, Pecineaga, Malcoci, Teliţa, Amurgului, calea Rahovei, şos. Alexandriei, şos. Sălaj şi calea Ferentari. Informaţii privind evoluţia lucrărilor pot fi solicitate de consumatori gratuit şi din orice reţea, de la Dispeceratul de Urgenţă al RADET - 0800.820.002.