Tabăra „Floare de colț” Durău, oază de bucurie pentru elevii pășcăneni

Data: 02 Septembrie 2021

Un grup de elevi de la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” Pașcani, cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, coordonați de Maria Osoianu, profesor de religie, au participat în perioada 22-27 august 2021 la tabăra „Floare de colț”, organizată în stațiunea Durău, la poalele masivului Ceahlău. Tabăra a oferit copiilor o experiență vie a relației lor cu Dumnezeu și cu semenii, în spiritul credinței ortodoxe, fiind totodată o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber. Copiii au legat prietenii noi și s-au bucurat de frumusețile naturii.

Activitățile din cadrul taberei au fost bine selectate și organizate, astfel încât să creeze un mediu atractiv și recreativ, de bucurie și împlinire. „Copiii au avut posibilitatea să descopere sensuri noi ale lumii, prin experiențele pe care le-au trăit și care au devenit astfel surse de învățare. Pe tot parcursul taberei s-au îmbinat armonios activitățile de spiritualitate cu cele de recreere, distracție, responsabilitate și învățare”, a spus prof. Maria Osoianu.

Anul acesta, în mijlocul elevilor s-a aflat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, iar participanţii şi-au dorit să primească Taina Sfintei Împărtăşanii, ca o încununare a tuturor activităţilor spirituale parcurse cu deosebită bucurie pe întreaga perioadă a taberei. Profesorul Osoianu a ţinut să mulţumească organizatorilor care s-au implicat, „cu timp şi fără timp”, într-un mod deosebit în buna derulare a tuturor activităţilor, dar şi părinţilor care au făcut eforturi şi sacrificii pentru a-şi trimite copiii în tabără. (O. N.)