Taberele din inima satului continuă în Episcopia Caransebeșului

Data: 24 August 2022

Proiectul „Tabăra din inima satului” (TDIS) din județul Caraș-Severin a fost reluat după praznicul Adormirii Maicii Domnului prin organizarea primelor două tabere din cea de-a doua parte a verii, în localitățile Marga, Grădinari și Greoni. Aproximativ 90 de copii și tineri au participat la activitățile specifice din cadrul programului eparhial „Împreună pentru copiii noștri”.

Tabăra de la Marga, aflată deja la cea de-a treia ediție, a debutat marți, 16 august, cu o slujbă de Te Deum săvârșită în biserica parohială de către părintele inspector eparhial Mihai Ciucur, coordonatorul programului și al Departamentului de tineret al Episcopiei Ca­ransebeșului, împreună cu părintele paroh Viorel Daia. La festivitatea de deschidere au luat parte cei 30 de copii din comunitate, beneficiari ai taberei, reprezentanți ai autorită­ților locale și ai școlii, părinți ai copiilor, precum și tinerii de la ATOR Banatul de Munte, care au dat și răspunsurile la strană. Pe parcursul unei săptămâni, copiii au participat la activități educative, catehetice și recreative, pe modelul conceptului TDIS.

Și pe Valea Carașului, în locali­tățile Greoni și Grădinari, aproximativ 60 de copii din cele două parohii au participat până duminică, 21 august, pentru al doilea an consecutiv, la activitățile desfășurate în cadrul TDIS Greoni-Grădinari. Festivitatea de deschidere a taberei a fost găzduită în acest an de către biserica parohială din Greoni, prin­tr-o slujbă de Te Deum săvârșită de către părintele Mihai Ciucur, alături de preoții din cele două parohii, respectiv: Alexandru Rogobete din parohia gazdă și Traian Profir de la Grădinari. Echipa de voluntari a fost coordonată de Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte.

Taberele de la Marga și Greoni- Grădinari sunt urmate de cea de la Măureni (22-26 august), TDIF Ora­vița (27-31 august), iar la finalul verii vor avea loc taberele de la Poiana Buchin (29 august - 2 septembrie) și Sichevița (30 august - 3 septembrie).

În cadrul programului eparhial „Împreună pentru copiii noștri”, aproximativ 750 de copii și tineri din întreg județul Caraș-Severin vor beneficia de tabere de câte cinci zile în comunitățile lor, aproximativ 400 de copii urmând să ia partea la taberele organizate în a doua parte a verii, respectiv în perioada 16 august - 3 septembrie 2022, se arată pe site-ul episcopiacaransebesului.ro.