Tabloul „Adoraţia magilor“ se apropie din nou de public
Una dintre operele de tinereţe ale maestrului Renaşterii Leonardo da Vinci - „Adoraţia magilor“ - este pe cale de a intra din nou în circuitul expoziţional, restaurarea lucrării mergând bine. „Am făcut trei sferturi din lucrările de curăţare şi caracteristicile artistice ale lui Leonardo sunt deja foarte vizibile“, a declarat agenţiei France Presse Marco Ciatti, director al Opificio delle Pietre Dure. Tabloul este realizat în perioada tinereţii lui Leonardo da Vinci şi nu a fost terminat, din pricina plecării acestuia la Milano, în anul 1481. Lucrarea are dimensiunile 246 cm pe 243 cm şi de-a lungul timpului a suferit diverse încercări improprii de restaurare, care au făcut şi mai grea misiunea actuală a maeştrilor restauratori florentini.
Unul din componenţii echipei de restauratori, Roberto Belluci, a explicat în detaliu situaţia: „Timp de secole au fost aplicate diferite materiale pe tablou.
S-au degradat, stratificat, aglomerat între ele şi, prin urmare, a trebuit să intervenim selectiv pentru a putea ajunge încetul cu încetul, cu blândeţe, la imaginea pe care vrem să o obţinem“.
După încheierea lucrărilor de restaurare a operei, aceasta va fi expusă în cadrul Galeriei Uffizi din Florenţa, probabil în anul 2015. (Dan Cârlea)