Tainica înțelepciune nebănuită a copiilor

De curând am avut în atenție un fel de „pateric al copiilor” cu zicerile sau apoftegmele lor, ilustrând, totodată, osteneala unică și deosebit de prețioasă a profesorului și artistului Dorel Zaica, cel care a tezaurizat înțelepciunea copiilor prin sondarea valorosului lor univers spiritual vreme de mulți ani, adresându-le cele mai inspirate întrebări, cu răspunsuri pe măsură, sau „căutându-i la gânduri”, după propria-i expresie. În demersul nostru de căutare a înțelepciunii „micilor bătrâni” ne-a ajutat mult inedita lucrare-album a Larisei Stratan - Dorel Zaica și ucenicii săi (Ed. Alexis, București, 2009). Un lucru esențial care trebuie subliniat la această carte este faptul că zicerile copiilor - desfășurate în paginile albumului în asociere cu desene și picturi - sunt inserate printre cele 12 articole ale Simbolului de credință, lucru ce trimite la o încorporare eclezială a copiilor, atât de necesară și sănătoasă pentru viața lor. La fel, de remarcat și faptul că ultima filă a valoroasei lucrări se încheie liturgic cu formula „Amin”.

După decenii de adevărată lucrare cu copiii-elevi, de explorare a „uzinei fantastice din mintea copiilor”, la vremea deplinei maturități profesionale, printre mărturiile domnului Zaica, celebru prieten al „oamenilor de mici dimensiuni”, se numără și aceasta: „Am descoperit frapante similitudini între gândurile copiilor și cugetările Sfinților Părinți. Deși, la început, mi s-a părut un fapt inexplicabil, apoi am aflat că Dumnezeu grăiește prin copii. Și mă tot întreb dacă nu cumva ar trebui să stăm de vorbă mai mult cu copiii, ca astfel să ni-L apropiem și mai mult pe Dumnezeu”. Cu siguranță, ar trebui!

Despre profesor, chiar se poate spune că este un teolog al copiilor, cu abilități rar întâlnite. „Într-un anumit fel - scrie atât de potrivit omul de cultură Pavel Șușară -, Dorel Zaica are viziuni teologice, pune în relație lumi aflate în regimuri de existență diferite și visează recuplarea naturii umane, după căderea acesteia în efemer și opacitate, la veșnicia spiritului și la transparența orizonturilor cerești. Acest mod de a înțelege ima­ginea ca limbaj al spiritului și de a-și asuma creația ca pe o formă particulară de sacerdoțiu îl plasează pe Dorel Zaica într-un spațiu neexplorat al artei noastre de astăzi” („Dorel Zaica între materie și lumină”, în vol. Dorel Zaica și ucenicii săi, pp. 228-229).

În cele ce urmează vă propunem să ne împărtășim de însăși uimitoarea înțelepciune inspirată a copiilor, despre care Maica Magdalena de la Essex, de asemenea cu o experiență îndelungată în formarea micilor creștini, a constatat următoarele: „Am întâlnit copii care dădeau dovadă de mai multă înțelegere chiar decât unii teologi, în ciuda prăpastiei dintre limbajele lor” (Maica Magdalena, Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă: convorbiri, reflecții și alte sfaturi, Ed. Deisis, Sibiu, ³2008, p. 138). 

Biserica în viziunea copiilor

„Biserica este zâmbetul pământului” (Ruxandra Mocean, 14); „Biserica este o scară unde oamenii care urcă Îl întâlnesc pe Dumnezeu, Care coboară spre oameni” (Bogdan George Ivanov, 13 ani); „Biserica ne învață că nu desfătarea trebuie să fie un scop în viață, pentru că distracția te obosește 100%, pe când munca doar 50%” (Diana Nicolici, 15 ani); „Nu putem înlocui corul de la biserică și să punem un casetofon să cânte, pentru că n-are inimă care să bată spre Dumnezeu” (Cristina Ecaterina Tivek, 7 ani); „Biserica este o clădire mare cu multe tablouri cu sfinți. În vârf are o cruce mare prin care Se pogoară Dumnezeu, așa cum undele radio ajung în casă prin antenă” (Ruxandra Rarău, 12 ani); „Se spune că Biserica trebuie să se afle în sufletul nostru și nu în ziduri, însă noi mergem între zidurile bisericii că acolo e școala sufletului” (Tudor Matache, 10 ani); Ce tot lăudăm Biserica că este foarte importantă? Poate ea să ne dea de mâncare? Eu le-aș zice acestora că nu casa lui Dumnezeu ne dă de mâncare, ci Stăpânul ei” (Andrei Stan, 10 ani). 

Dumnezeu și copiii

„Dumnezeu se înțelege mai ușor cu copiii mici, că cei mici au un suflet mai încăpător. La oamenii mari, în suflet, e o înghesuială de rele, că nici nu ai unde să stai” (Pavel Marțîn, 10 ani); „Dumnezeu face mamelor un fel de schiță, iar noi copiii terminăm aceste icoane” (Alexandra Tănase, 15 ani); „Dumnezeu S-a gândit la începutul vieții să le dea mai multe bucurii copiilor, că mai târziu vin destule tristeți amărâte, și atunci le-a dat desenul, ca să fie o muncă bucuroasă, să nu aibă doar numai joacă bucuroasă” (Sorin Ștefan Trandafirescu, 11 ani). 

Sfinții și monahii

„Aureola stă în cerc în jurul capului, la sfinţi, fiindcă ea reprezintă bunătatea, fără colţuri, fără opriri” (Cristian Hurmuzi, 12 ani); „Diferenţa dintre sfinţi şi îngeri este că sfântul îţi dă un nume, iar îngerul te ajută să-l păstrezi sănătos” (Iuliana Matei, 14 ani); „Avocatul apărării noastre la Judecata de Apoi este iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni” (Anca Mateescu, 15 ani); „Călugăria este o vijelie a sufletului asupra trupului. Ceilalți vor să trăiască invers” (Iulia Ghiță, 15 ani); „Călugării nu sunt așa de vorbăreți pentru că ei, dacă Îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obișnuit să tacă mult, ca să-L asculte, că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu” (Arcadie Marțân, 8 ani); „Eu i-aș pune pe călugări deasupra intelectualilor, fiindcă ei primesc cunoștințele direct de la Dumnezeu” (Andrei Lotreanu, 14 ani); „Călugării sunt dumnezei mici care vor să ne adune în Dumnezeul mare” (Matei Zaica, 14 ani). 

Rugăciunea

„Mâncarea îngerilor este rugăciunea, așa că de-aia începe masa cu rugăciunea, pentru că primul fel (rugăciunea) trebuie să fie hrana îngerilor” (Iulia Tănase, 15 ani); „Ne rugăm cu palmele lipite, pentru că ele, dacă stau aşa, sunt ca o săgeată de aripi de degete care se îndreaptă spre Dumnezeu” (Adrian Ioniţă, 10 ani); „Nu auzim vorba lui Dumnezeu la urechea noastră, pentru că Dumnezeu ne vorbește prin idei pe care ni le pune în cap. De fiecare dată când avem o idee bună, înseamnă că Dumnezeu iar a stat de vorbă cu noi” (Adrian Ioniță, 10 ani); „Dumnezeu a inventat un telefon fără număr, care este rugăciunea, că asta este tehnică de Dumnezeu” (Paul Păun, 11 ani).

Binele, viața virtuoasă

„Când Îl ai pe Dumnezeu în suflet, toţi oamenii din jurul nostru ne sunt rude” (Cătălina Opaină, 14 ani); „Anafura este mâncarea răbdării, de aia se ia pe stomacul gol. Ea este inversă de mâncarea plăcerii” (Tudor Matache, 12 ani); „Iubirea de Dumnezeu face cărare ca să ajungem la El” (Alexandra Terzi, 12 ani); „Stelele de pe cer trebuie ca să le ia oamenii săraci, să le pună în pomul de iarnă” (copil dintre ucenicii lui Dorel Zaica, 5 ani); „Dumnezeu ne-a împrumutat viaţa, iar noi, dacă avem obraz, adică credinţă, i-o dăm înapoi” (Julia Ghiţă, 15 ani).

Pecetea lui Dumnezeu în lume

„Duhul Sfânt este memoria iubirii” (Roxana Zaharia, 15 ani); „Peisajul este o caligrafie a lui Dumnezeu” (Adrian Ioniță, 8 ani); „Curcubeul este toboganul îngerilor şi atunci trebuie să fie ca un arc” (Victoria Ecaterina Lupuşor, 11 ani); „Diferența dintre lumina soarelui și lumina lui Dumnezeu este că soarele încălzește trupul din exterior, pe când Dumnezeu ne încălzește sufletul cu Lumina Lui din interior” (Adnana Mezdrea, 14 ani); „Oamenii așază icoana în casă pe peretele de la răsărit pentru că icoana e soarele din casa noastră” (Alexandra Pintili, 10 ani).

Acestea și multe alte maxime culese de profesorul iubitor de copii au rezonanță tocmai în cuvântul Mântuitorului Hristos, Care Îl preamărește pe Dumnezeu Tatăl astfel: „Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al Cerului și al Pământului, căci ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor” (Matei 11, 25). Așadar, Însuși Domnul este Cel care face „limba pruncilor bine gră­itoare”, după cum citim la Înțelepciunea lui Solomon (10, 21). (Va urma)