Țânțarii, pericol pentru sănătate
Ţânţarul comun prezent în Europa, cunoscut că transmite virusul West Nile prin înțepăturile sale, a dezvoltat o rezistenţă puternică la insecticide, iar acest lucru poate avea consecințe pentru sănătatea publică, spun experții Institutului de Medicină Tropicală din Anvers (Belgia). Cazuri de febră West Nile au apărut inclusiv în România. Chiar dacă de la începutul verii au fost confirmate doar șapte infectări, în ultima săptămână s-au înregistrat trei decese. În cazurile grave, febra West Nile poate evolua până la meningită acută. Putem reduce riscul de infectare folosind sprayuri repelente și purtând haine care acoperă o suprafață cât mai mare a corpului, iar dacă apar modificări bruște ale stării generale, cu vărsături și dureri de cap, sfatul este să ne adresăm neapărat medicului. (I. M.)