Târg de Crăciun on-line
Creart, Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, a lansat platforma de promovare a creatorilor autohtoni - Romanian Creators, prin care îi strânge laolaltă pe toți meșterii și creatorii populari cu care publicul era obișnuit să se întâlnească în anii trecuți la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Creart își arată susținerea față de creatorii români cu afaceri locale, fără taxă de participare, astfel că, printr-un simplu click, puteți cumpăra cadoul dorit chiar de la meșteri. Site-ul www.romaniancreators.ro vă întâmpină cu ceramică, ii, decorațiuni de Crăciun și artă culinară tradițională. Cu ajutorul unei hărți interactive sub forma unui târg cu căsuțe, vă puteți plimba virtual în târgul de Crăciun. (A. D.)