Târg virtual de studii
Peste 7.000 de elevi şi studenţi din Uniunea Europeană, SEE şi Elveţia sunt aşteptaţi, în perioada 19 octombrie - 13 noiembrie 2020, să participe la primul eveniment exclusiv on-line, organizat de British Council, pentru promovarea studiilor în Marea Britanie - „Study UK Europe: Gateway to the UK”, în cadrul căruia își vor prezenta oferta educaţională peste 60 de universităţi din Marea Britanie. Potrivit unui comunicat al British Council, printre instituţiile participante se numără 13 dintre primele 20 de universităţi britanice, conform topului Times Higher Education pentru 2021, cele mai importante universităţi din Ţara Galilor şi Scoţia, precum şi numeroase universităţi de elită din „Russell Group”. Înscrierile sunt deschise, gratuit, la https://bit.ly/32mUtLc, iar sesiunile on-line şi întâlnirile cu universităţile vor avea loc până la data de 13 noiembrie. În prezent, aproximativ 10.000 de studenţi români învaţă în Marea Britanie.
(Oana Nistor)