Târgul de Crăciun, în Piaţa Constituţiei
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Municipiului București, va avea loc în perioada 1-30 decembrie, în Piața Constituției, și include o zonă gastronomică, una de meșteșuguri, casa lui Moș Crăciun, patinoar, carusel, trenuleț. Vor fi organizate concerte și spectacole tradiționale românești, dar şi campania umanitară „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!”. Vizitatorii sunt aşteptaţi să doneze jucării și cărți pentru copiii nevoiași.