Târgul meşterilor populari la Muzeul Ţării Crişurilor
Peste 150 de meşteri populari din ţară, dar şi invitaţi din străinătate vor participa, în perioada 19-21 iulie, la Târgul meşterilor populari din România, organizat în Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea, de Muzeul Ţării Crişurilor (MTC) şi colaboratorii săi.
Potrivit comunicatului remis joi de MTC, la această manifestare au fost invitaţi meşteri populari din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării (Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crişana etc.), care vor oferi publicului vizitator o diversitate impresionantă de obiecte create de aceştia: ceramică, obiecte de fier, lemn, papură şi împletituri din nuiele, piese textile, port popular tradiţional şi vestimentaţie inspirată din acesta, podoabe, pictură naivă, icoane pe sticlă, ouă încondeiate, sticlă, turtă dulce, plăcinte, colac secuiesc, plante medicinale etc.
Ca şi la celelalte ediţii, sunt invitaţi meşteri populari din Ungaria (turtă dulce, port popular, ceramică, podoabe, piese din metal etc.), Serbia (obiecte din lemn, machete de instalaţii tehnice) şi Camerun (măşti, podoabe etc.).
De asemenea, şi anul acesta sunt invitaţi din Republica Moldova - Basarabia, cu podoabe ţărăneşti, jucării din lemn, ceramică neagră. Alături de meşterii populari vor fi prezenţi la târg şi copiii de la Asociaţia „Micul beiuşean”, care sub îndrumarea profesoarei Ana Florea vor susţine diverse demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale româneşti.
Şi la această ediţie sunt invitate să-şi expună spre vânzare creaţiile asociaţiile unde activează copii cu dizabilităţi, precum Asociaţia „Down” din Oradea, Casa Steaua Norocoasă etc.
Programul târgului va mai cuprinde o serie de spectacole de muzică populară cu ansambluri folclorice şi solişti din judeţul Bihor. Târgul, ajuns la ediţia a XXVI-a, este organizat de MTC în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi în parteneriat cu Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor”.