Târnosire de biserică în Ţara Haţegului

Un articol de: Cristian Dinculeană - 08 Noiembrie 2010

Sâmbătă, 6 noiembrie, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de târnosire a bisericii din Parohia Covragiu, Protopopiatul Haţeg.

În urmă cu două zile, în satul Covragiu, judeţul Hunedoara, a avut loc un eveniment de mare importanţă pentru comunitatea ortodoxă locală, şi anume prezenţa Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, în mijlocul enoriaşilor parohiei de pe Valea Streiului. Scopul vizitei Preasfinţiei Sale a fost acela de a săvârşi târnosirea bisericii parohiale cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", precum şi de a binecuvânta lucrările de restaurare realizate la lăcaşul de închinare prin osârdia preotului Doinel Vâlcelan. Pentru activitatea rodnică desfăşurată de-a lungul timpului în Parohia Covragiu, Protopopiatul Haţeg, la finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicia Sa a fost distins cu rangul de iconom stavrofor, ca semn de preţuire şi gratitudine din partea conducerii episcopiei noastre. "Biserica - punte de pe pământ la cer" La finalul lucrării liturgice săvârşite, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a rostit un cuvânt de învăţătură, prin care a pus la inima celor prezenţi importanţa covârşitoare pe care o are legătura neîntreruptă a omului cu Dumnezeu prin prisma lăcaşului de închinare construit, ca reflexie văzută a Bisericii nevăzute al cărei Conducător este Însuşi Hristos. Istorie de peste o jumătate de veac Atestat documentar la anul 1453, sub numele de Karod, satul Covragiu de astăzi are la baza întemeierii sale o istorie de basm. Se spune că, pe meleagurile acestui sat, la punctul numit "Stiubei", unde se află şi azi un izvor, s-a stabilit un cioban, pe numele său Covrăgeanu. Stabilindu-se aici cu o familie numeroasă, această familie a dat naştere satului, astfel că în anul 1460 aici se aflau 15 case. Despre prima biserică a satului nu există documente, dar se presupune că ar fi fost construită în jurul anului 1800, iar preoţii care au păstorit aici ar fi fost originari din satul Plopi, localitate cu care Covragiul era învecinată şi avea legături strânse de prietenie. În prezent, satul a evoluat atât material, cât şi spiritual, biserica veche fiind renovată în totalitate între anii 2002 şi 2006, cu sprijinul autorităţilor locale şi al enoriaşilor parohiei.