Târnosirea bisericii din Lovnic, judeţul Braşov

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 19 Septembrie 2022

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, comunitatea din Lovnic, judeţul Braşov, a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a sfinţit Biserica „Sfânta Treime” şi a săvârşit Sfânta Liturghie.

Lăcaşul de cult din Lovnic a fost renovat şi înfrumuseţat în ultimii ani printr-un amplu proiect început în anul 2016 şi susţinut de comunitate, autorităţi şi binefăcători. Credincioşii au participat în număr mare la slujba de sfinţire şi au îmbrăcat straiele populare specifice Ţării Făgăraşului. Mai apoi, au avut posibilitatea să se roage împreună cu soborul slujitor la Sfânta Liturghie, iar la final să intre pentru a se închina în Sfântul Altar. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul „Anatoly” din Braşov.

În cuvântul de învăţătură, Înalt­preasfințitul Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit celor prezenţi Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, evidenţiind nevoia de a răspunde la chemarea spre viaţa cea veşnică, ce poate fi câştigată în Biserică.

„În duminica aceasta ne trimite Mântuitorul Hristos, prin rânduiala Bisericii, o chemare. Dacă înţelegem rostul acestei chemări, vom înţelege ce înseamnă întreaga noastră viaţă creştină, care este scopul vieţii, adică mântuirea. (...) Sunt patru trepte pe care Evanghelia de astăzi ni le pune în faţa minţii şi inimii noastre. Prima treaptă este libertatea, adică, dacă vrem, ne câştim viaţa de dincolo, dacă nu vrem, nu o câştigăm. Harul lui Dumnezeu nu lucrează împotriva voinţei noastre. Nu ne mântuim dacă nu vrem. Apoi, a doua treaptă este lepădarea de sine, urmată de luarea crucii. A patra treaptă este urmarea lui Hristos, continuarea celorlalte trepte”, a subliniat ierarhul.

Pr. paroh Ciprian Vasile Nistor a fost hirotesit iconom, iar Adunarea şi Consiliul parohial, autorităţile locale şi binefăcătorii care au sprijinit lucrările de renovare şi înfrumuseţare a bisericii au primit diplome de cinstire din partea ierarhului. Sărbătoarea de la Lovnic s-a încheiat cu sfinţirea unui monument al eroilor ridicat în curtea bisericii parohiale.