Târnosirea vechii biserici din Sânmartin de Beiuş, Bihor

Un articol de: Pr. Cristian Rus - 15 Iulie 2020

Parohia Sânmartin de Beiuș, din Protopopiatul Beiuș, s-a aflat în sărbătoare, în Duminica a 5-a după Rusalii, când Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a târnosit vechea biserică de lemn, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, ridicată în anul 1885, după lucrări de restaurare la interior și exterior realizate între anii 2016 și 2020, biserica nefiind târnosită până în prezent. Ierarhul a așezat noi ocrotitori vechiului sfânt locaș: Sfântul Ierarh Martin din Tours (secolul IV), Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei (secolul VII), și Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex (secolul XX). Slujba de târnosire a fost urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii arhierești în biserica nouă, de zid, ce a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie la 4 mai 2014.

Ierarhul a rostit o predică în care a subliniat învățăturile duhovnicești ce se desprind din minunea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, săvârșită de către Mântuitorul Iisus Hristos.
Parohul Valer Radu Staniș a fost distins cu rangul de iconom-stavrofor, pentru activitatea sa pastoral-misionară şi pentru restaurarea vechii biserici de lemn.