Târnosiri de biserici în localităţi hunedorene

Un articol de: Cătălin Ungureanu - 16 Noiembrie 2022

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit, duminică, 13 noiembrie, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din filia Luncșoara, Parohia Visca, Protopopiatul Deva, apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie. Tâlcuind pasajul evanghelic al acestei duminici, despre Pilda samarineanului milostiv, Preasfinţitul Părinte Episcop Nestor a explicat că prin această parabolă Mântuitorul Iisus Hristos „ne arată ca avem datoria de a-l sluji pe aproa­pele nostru, indiferent cine ar fi el, binele fiind o lucrare pe care ne-o cere Dumnezeu și care trebuie împlinită în orice moment și față de oricine”. Ierarhul a vorbit şi despre lucrarea deosebită și rodnică a Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, pomenit în această zi.

Pr. paroh Adrian Crișan-Pantea a fost hirotesit iconom, pentru renovarea lăcașului de cult, iar credincioșii implicați în lucrările de restaurare și înfrumusețare au primit acte de cinstire.

Sâmbătă, 12 noiembrie, Prea­sfinţitul Episcop Nestor a târnosit Biserica „Buna Vestire” din filia Ciungani a Parohiei Prăvăleni din Protopopiatul Brad. Lăcașul de cult a fost construit din lemn în jurul anului 1600 și a fost îmbodobit cu pictură în două etape, Sfântul Altar și catapeteasma în anul 1688, iar naosul în anul 1742, în prezent fiind încadrat în lista monumentelor istorice. După slujba târnosirii a fost săvârșită Sfânta Liturghie, apoi slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie Geor­giu și pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la cele veșnice.

Pr. paroh Daniel Dobra a fost hirotesit sachelar, iar credincioșii implicați în activitățile parohiei au primit acte de cinstire. Din partea Consiliului local al comunei Vața de Jos și a credincioșilor din satul Ciungani, Preasfinţitul Episcop Nestor a primit o plachetă de excelență.