Taximetriştii organizează astăzi un miting de protest
Asociaţia pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi organizează, astăzi, un miting de protest în Piaţa Constituţiei din Capitală, la care sunt aşteptaţi circa 4.000 de taximetrişti Persoane Fizice Autorizate, informează un comunicat al Asociaţiei.
Conform sursei citate, protestatarii cer anularea art. 259 alin. 7 din Legea 95/2006 privind plata retroactivă pe ultimii cinci ani a asigurărilor de sănătate de către PFA. Taximetriştii cer să plătească asigurările de sănătate din momentul semnării contractului şi nu retroactiv, cum prevede legea în momentul de faţă. Totodată, ei solicită completarea Codului Muncii astfel încât să cuprindă încadrarea taximetristului în grupa a doua de muncă, pe baza atestatului profesional de taximetrist, precum şi stimularea investiţiilor în cazul transportatorilor organizaţi în baza OG. 44, ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale prin scutirea de la plata taxei de primă înmatriculare şi scutirea de la plata TVA la achiziţionarea autoturismului.