Teatru, film, dans, cărţi în parcurile din Bucureşti, pe timpul verii

Data: 27 Iulie 2009

Expoziţii, proiecţii de film, spectacole de dans, lansări de carte, ateliere de creaţie, dar şi acţiuni ce vizează protecţia animalelor se derulează, timp de o lună, la Teatrul de vară Capitol din Bucureşti. De asemenea, spectacolele „D’ale carnavalului“ şi „A douăsprezecea noapte“ vor fi prezentate, alături de alte montări, în mai multe parcuri din Bucureşti, în cadrul programului „Bucureşti - cartier de vară“, derulat până pe 20 septembrie.

Proiectul „Teatrul de vară Capitol MMIX“, organizat de grupul „Save or Cancel“, se desfăşoară sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, dar şi al Direcţiei de Cultură a Municipiului Bucureşti. „Save or Cancel“ propune un exerciţiu de democratizare şi reinterpretare a spaţiului numit Teatrul de vară Capitol. Statutul său de loc semipublic permite intervenţii extrem de variate, cât şi puneri în uz ale mijloacelor contemporane pentru o reabilitare şi reintrare în circuitul cultural bucureştean. Evenimentele vor varia de la expoziţii fotografice, proiecţii de film, workshop-uri şi ateliere dedicate creaţiei şi interacţiunii, lansări de carte, zile dedicate dansului, până la acţiuni ce vizează protecţia animalelor, conform Mediafax. La Grădina Capitol va fi amenajată o zonă dedicată lecturii, unde vor putea fi găsite reviste româneşti şi internaţionale, ziare din ziua respectivă şi cărţi. Pe toată durata proiectului, va mai fi amenajat în Grădina Capitol un colţ dedicat donaţiilor în jucării şi materiale didactice pentru copiii de la Grădiniţa Siliştea-Gumeşti. Primul film science fiction din istorie, „Voyage dans la lune“, produs în 1902, va fi proiectat la Grădina Teatrului Capitol din Bucureşti, conform Agerpres. Filmul, care a reprezentat şi prima proiecţie din Bucureşti, este realizat în Franţa şi urmăreşte povestea unei expediţii pe Lună. Gradina Capitol va fi deschisă publicului de marţi până sâmbătă, între orele 15:00 şi 23:00. Spectacolele „D’ale carnavalului“ şi „A douăsprezecea noapte“ vor fi prezentate, alături de alte montări, în mai multe parcuri din Bucureşti, în cadrul programului „Bucureşti - cartier de vară“, derulat până pe 20 septembrie, conform Agerpres. Printre spectacolele programate sunt şi cele ale Operei Comice pentru Copii, precum comedia muzicală „Mirandolina“, iar trupa Teatrului Ţăndărică va prezenta „Motanul încălţat“. Teatrul „Constantin Tănase“ le va povesti copiilor despre „Întoarcerea Panterei Roz“. Şcoala de artă are pregătit un recital de folclor, iar studenţii de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) joacă în spectacolul „Clovnii“. Trupa Teatrului „Constantin Tănase“ a pregătit pentru cei mari spectacolul „Dâale Bucureştilor“, iar Teatrul Bulandra pune în scenă piesa „A douăsprezecea noapte“. Teatrul Nottara prezintă spectacolul „Ritmurile“. Studenţii de la UNATC au în program un spectacol pentru publicul adult - „D’ale carnavalului“. Programul „Bucureşti - cartier de vară“ a debutat pe 17 iulie şi va aduce, în fiecare weekend până pe 20 septembrie, spectacole de teatru, dar şi concerte şi alte manifestări, în mai multe parcuri din Bucureşti (Bazilescu, Naţional, Titanii şi Sebastian). Proiectul este derulat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB, în parteneriat cu primăriile sectoarelor 1, 2, 3 şi 5, la iniţiativa Comisiei pentru Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.