Teatru vechi pe timpuri noi
Teatrul de Artă Bucureşti vă invită în această duminică, 28 august, la spectacolul "Pam Pam" cu George Constantinescu, de la ora 21:00 la ceainăria "Cinci" (Strada Olimpului nr. 13). O comedie scrisă acum 80 de ani de Constantin Tănase despre România de atunci şi de acum. Surprinzător, aceeaşi. Interpretat de actorul George Constantinescu şi regizat de Bogdan Huşanu, spectacolul prezintă un monolog umoristic despre situaţia deplorabilă a ţării şi implicit a sa, amară pe alocuri, dar plină de adevăruri. Preţ bilet întreg / studenţi: 15/10 lei. Rezervările se fac la numărul de telefon 0734.847.594.