Tecuci, de 15 ani sub ocrotirea Sfântului Gheorghe
Anul acesta, cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Casian, prin grija Protoieriei Tecuci, a Parohiei Sf. Gheorghe şi a preoţilor din oraş, dar şi cu sprijinul primăriei şi al altor instituţii locale, în întâmpinarea marii sărbători s-au desfăşurat acţiuni cultural-educative şi misionar-filantropice. În perioada 17-25 aprilie, la fiecare parohie din Tecuci, preoţii au susţinut cateheze despre viaţa Sfântului Gheorghe şi s-au desfăşurat activităţi filantropice pentru cele mai nevoiaşe familii şi pentru persoanele vârstnice şi copiii din centrele de asistenţă socială ale oraşului. Protoieria Tecuci, în colaborare cu Biblioteca Municipală, a organizat Expoziţia de carte religioasă. Pictorul Petru Tulei şi sculptorul Dan Mateescu au organizat Expoziţia de artă plastică în galeria Helios a Bibliotecii Municipale. Muzeul mixt din Tecuci a vernisat la Galeriile de artă Gheorghe Petraşcu expoziţia: Culturi Materiale ale epocii bronzului în sudul Moldovei. Vineri, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La finalul slujbei, în cadrul unei ceremonii speciale au fost premiaţi elevii câştigători ai concursului de oratorie "Crezul ortodox". Apoi, au fost vizitate familiile din tabăra de sinistraţi, victime ale inundaţiilor din anul 2007, cărora li s-au oferit pachete cu alimente şi alte ajutoare. Prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe s-a încheiat cu agape frăţeşti.