Temperaturi neobişnuit de ridicate pentru luna februarie

Un articol de: Oana Nistor - 16 Feb 2016

Ieri s-au înregistrat temperaturi mai ridicate cu până la 15 grade Celsius faţă de normalul perioadei, în special în partea sudică a ţării. Recorduri de temperatură sunt aşteptate şi astăzi, acestea urmând să fie cuprinse între 10 şi 22 de grade Celsius, cu 23-24 de grade în Lunca Dunării şi 21-22 de grade în Bucureşti. Potrivit me­teorologilor, deşi de mâine vremea se mai răceşte comparativ cu luni şi astăzi, va fi în continuare foarte cald, cu tempera­turi situate în jurul valorii de 18 grade Cel­sius. „În mod normal, în această peri­oa­dă, ar trebui să avem maxime cuprinse în­tre zero şi şase grade Celsius, cu cinci gra­de în Bucureşti şi minime între minus nouă şi plus un grad Celsius, iar în Bucureşti minus trei grade Celsius. În această perioadă, chiar şi minimele sunt mult mai ridicate decât maximele normale. Minimele pe care noi le avem în tot intervalul sunt de minus un grad şi 10 grade Celsius, adică cu opt grade mai ridicate decât cele normale, în timp ce temperaturile maxime vor fi chiar cu 15 grade mai ridicate”, a pre­cizat meteorologul Maria Tomescu, ci­tat de Agerpres. 2015 a fost, la nivel mondial, cel mai cald an de când se fac măsurători.