Tensiuni între Iran și Pakistan
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Iranului şi Pakistanului „să manifeste reţinere maximă pentru a evita escaladarea tensiunilor” după schimbul de lovituri militare între cele două ţări, potrivit Reuters. Pakistanul, majoritar sunnit, deţine arme atomice, iar Iranul, dominat de şiiţi, încearcă să dezvolte la rândul său capacităţi nucleare. Relaţiile bilaterale sunt reci încă din anii 1980, din timpul războiului iraniano-irakian. (C. Z.)