Teoria Big Bang-ului contrazice dogmele ortodoxe?

În ediţia de vineri, 15 februarie, a „Ziarului Lumina“ a fost publicat articolul cu titlul „Record Hubble în investigarea adâncurilor din Univers“ (documentat după „Hubble News Release“, din 12 februarie 2008) şi semnat de diac. Sorin Mihalache, coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ Iaşi. În articolul respectiv se vorbea despre ultima performanţă a telescopului spaţial Hubble, care a reuşit să fotografieze o galaxie apărută la 700 de milioane de ani după marea explozie de acum 13,7 miliarde de ani (Big Bang). Articolul menţionat, postat şi în ediţia online a „Ziarului Lumina“ (www.ziarullumina.ro), a generat, pe forumul de dezbateri, un schimb de idei extrem de viu şi de incitant. Unii dintre participanţii la discuţii („Ioan“, „Claudiu“) l-au acuzat pe semnatarul articolului că ar promova idei „evoluţioniste“ şi, prin aceasta, ar intra în contradicţie cu învăţăturile Sfintei Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi şi cu dogmele Bisericii Ortodoxe. Citiţi mai jos fragmente din „acuzaţiile“ aduse articolului şi răspunsurile semnatarului, diac. Sorin Mihalache. Lăsăm concluziile în seama cititorilor. (Florin Zamfirescu)

Big Bang-ul - teorie evoluţionistă despre Univers ? Ioan: „Prea cucernice părinte diacon Mihalache, (...) Te informez că teoria evoluţionistă despre originea universului este deja dovedită ştiinţific de peste 30 de ani ca fiind eronată (...) Mai mult, afirmaţiile din articol atacă direct credinţa creştină privind Creaţia lumii din nimic de către Dumnezeu, căci dacă lumea a apărut prin Big Bang, atunci nu mai e loc pt. Dumnezeu! Aşa că aş dori un răspuns care să reflecte poziţia redacţiei «Ziarului Lumina» vizavi de evoluţionism, pt. că eu ştiu că Biserica Ortodoxă crede şi mărturiseşte la fiecare Sf. Liturghie: «Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, FĂCĂTORUL CERULUI ŞI AL PĂMÂNTULUI...»“ Dacă universul ar fi vechi de câteva miliarde de ani, lumea s-ar sminti Claudiu: „...Atitudinea dumneavoastă nu este clară referitor la facerea lumii. Sfinţii Părinţi şi Sfânta Scriptură nu vorbesc despre o lume care are miliarde de ani. Şi eu vreau un răspuns din partea ziarului referitor la acest articol. Nu e prima dată când văd în articolele dumneavoastră referirea la universul creat de câteva miliarde de ani şi la big bang. Dacă am înţeles noi ceva greşit din acest articol, vă rugăm, explicaţi-ne. Dacă aţi greşit, vă rog luaţi măsuri, pentru că smintim oamenii“. Crezul şi dogmele nu fac referire la vârsta exactă a acestei lumi Diac. Sorin Mihalache: „Stimaţi cititori, în primul rând, doresc să vă mulţumesc pentru faptul că vă număraţi printre cititorii „Ziarului Lumina“. Acest proiect foarte util al Bisericii Ortodoxe este susţinut de o echipă tânăra care munceşte mult. Mă bucur, de asemenea, că pot ajuta, puţin, la diversificarea articolelor publicaţiei. În altă ordine de idei, întrucât am văzut că aţi făcut câteva observaţii legate de conţinutul articolului, doresc să adaug următoarele: 1. Există o distincţie importantă între Dogmele Bisercii Ortodoxe şi învăţăturile sau opiniile sfinţilor părinţi cu privire la diferite aspecte ale vieţii. Dogmele Bisericii fac referire la Credinţa noastră, la faptul că Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi Întreit în Persoane, că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a făcut Om, şi toate celelalte. Toate Dogmele Bisericii sunt adevăruri imuabile, ele nu se schimbă până la sfărşitul veacurilor. În ele ne mişcăm noi şi întreaga Biserică, iar temeiurile lor sunt Sinoadele Ecumenice, care le-au fixat de-a lungul timpului, sub insipiraţia Duhului Sfânt, plecând de la textele Scripturii şi în comuniunea sfinţilor şi ierarhilor participanţi la Sinoade. 2. Foarte multe alte învăţături pe care le găsim în scrierile Sfinţilor Părinţi NU sunt dogme. Toate sunt folositoare pentru suflet, şi este bine să ni le însuşim, însă Biserica nu le-a dogmatizat, prin hotărâri în cadrul Sinoadelor Ecumenice. Sfinţii NU s-au contrazis niciodată cu privire la dogme, însă în multe alte privinţe ei se completează unul pe altul şi se îndreaptă unul pe altul. Spre exemplu, Sf. Maxim Mărturisitorul îl completează şi îl îndreaptă chiar pe Sf. Grigore de Nyssa, cu privire la epectază (învăţătura despre îndumnezeire, n.n.), la felul în care oamenii se bucură în împărăţia lui Dumnezeu şi felul cum ei progresează în iubirea Lui. 3. CREZUL nostru adună principalele adevăruri de credinţă, adică Dogmele imuabile. Spune el ceva despre vechimea lumii? Dar Sinoadele Ecumenice au stabilit, printr-o hotărâre, vreo dogmă cu privire la aceasta? Zilele şi anii au diferite înţelesuri în textele Sfintei Scripturi 4. Zilele şi anii nu au exact acelaşi înţeles în toate textele Sfintei Scripturi. Iată câteva exemple: „Tu, însă, Acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina“ (Ps. 101, 28.). „Anii Tăi nu merg, nici nu vin, căci numai anii noştri merg şi vin, pentru ca toţi să vină. Anii Tăi toţi în acelaşi timp stau, fiindcă stau şi venind nu sunt excluşi de la cei care vin, fiindcă nu trec. Dar aceşti ani, ai noştri, vor fi când toţi nu vor fi. «Anii Tăi sunt o singură zi»“ (I Petru 3, 8.) ... De ce vorbesc textele acestea din Psalmi şi din Epistole despre „ani“ sau „zile“ cu referire la Dumnezeu? Căci El este veşnic, şi veşnicia nu are unitate de măsură pentru timp. Aceasta se întâmplă pentru că textul Scripturii nu este numai literă, ci şi duh. De ce să constrângem duhul să se coboare la literă? Dimpotrivă, textul grecesc al Septuagintei vorbeşte, cu referire la fiecare din zilele Creaţiei, folosind cuvântul „eon“ - care poate fi înţeles şi ca veac, nu doar ca zi, în sensul propriu. De aceea, Sf. Vasile cel Mare, scrie: „Aceasta este pricina că începutul timpului n-a fost numit de Scriptură ziua întâia, ci: zi una, ca şi din numirea ei să i se vadă înrudirea cu veacul. În chip propriu şi natural, ziua întâia a fost numită una pentru a arăta unicitatea veacului; că veacul nu are părtăşie cu altceva.“ (Sf. Vasile cel Mare, „Omilii la Hexaemeron“, Omilia a II-a, VIII, în PSB, vol. 17, p. 95-96). Sf. Ioan Gură de Aur scrie: „Nu putea oare mâna lui cea atotputernică şi nesfârşita Sa înţelepciune să aducă la timp toate într-o singură zi? Putea să le aducă într-o clipită! Dar pentru că Dumnezeu n-a adus la fiinţă pentru trebuinţa Lui nimic din cele ce sunt, pentru aceea le crează treptat“ (Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilii la facere“, III; 3, P.G., 53, 35; PSB 21, 1987, p. 50-52). Măsura timpului, în lucrarea lui Dumnezeu este însă alta decât cea aparţinând oamenilor: „O mie de ani înaintea Ta sunt ca ziua de ieri“. „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii.“ (Psalmul 89, v. 4). Iar Sf. Vasile cel Mare scrie, în alt loc, faptul că „dacă spui o zi, sau un veac, e acelaşi lucru“ (Sf. Vasile cel Mare, „Omilia a II-a“, 8, PSB 17, p. 96). Sfinţii interpreţi spun că nu este necesar şi nici nu se cuvine să punem limite lucrării lui Dumnezeu. În atotputernicia Lui, Dumnezeu putea să facă Lumea şi într-o clipă, dar şi în durate mai mari de 7000 de ani, pentru că timpul nu trece pentru El. Cinstim Sfinţii pentru viaţa şi credinţa lor, nu pentru ştiinţa lumească a vremii 5. Sfinţii au valorificat toată cunoştinţa ştiinţifică a vremurilor lor, atâta timp cât ea se făcea vehicul pentru slăvirea lui Dumnezeu. Şi atitudinea lor trebuie păstrată, nu doar cuvintele lor. Există, spre exemplu, afirmaţii ale sfinţilor care privesc datele lumii fizice. Ei le-au folosit ca, plecând de la ele, să arate măreţia lui Dumnezeu. Însă dogmele şi credinţa NU sunt cuprinse în cele cu referire la ştiinţele lumii, ci la Dumnezeu. Unele dintre aceste date ştiinţifice nu mai sunt valabile astăzi. Iată un exemplu: Sf. Vasile cel Mare scrie că lumina creată, cea pe care o vedem noi, se deplasează instantaneu, peste tot. (Nu este, aşadar, vorba de lumina necreată, ci de cea creată!) Iată citatul: „Şi a zis Dumnezeu: «Să se facă lumină!» (Fac., 1, 3.) Cel dintâi cuvânt al lui Dumnezeu a creat lumina, a risipit întunericul, a pus capăt tristeţii, a veselit lumea, a adus dintr-odată, peste toţi şi peste toate, privelişte veselă şi plăcută. S-a arătat cerul, care mai înainte era acoperit de întuneric, tot cu atâta frumuseţe pe cât o mărturisesc şi astăzi ochii noştri. Văzduhul s-a umplut de lumină; dar, mai bine spus, avea atârnată în el chiar lumina în întregime, care trimitea pretutindeni, până la marginile văzduhului, iuţile împărţiri ale strălucirii ei. În sus, lumina ajungea până la eter şi cer; în lăţime, lumina, într-o clipită de vreme, lumina toate părţile pământului; partea de miazănoapte, de miazăzi, de răsărit şi de apus. Aşa este natura luminii; fină şi diafană; n-are nevoie de o durată de timp ca să străbată aerul.“ (Sf. Vasile cel Mare, „Omilii la Hexaemeron“, omil. a II-a, VII, în PSB, vol. 17, p. 93). Ce facem în acest caz, dacă astăzi este dovedit experimental, de un secol (şi putem verifica şi noi) că lumina are viteză finită? Oare Sf. Vasile cel Mare ce ar fi făcut? Negăm aceste evidenţe? De ce? Ca să apărăm opinia Sf. Vasile cel Mare? Afectează cu ceva dreapta-credinţă recunoaşterea că undele electromagnetice se deplasează cu viteză limitată? Cu ce să afecteze DOGMELE credinţei, dacă ele fac referire la Dumnezeu cel mai presus de lume şi la lucrarea energiilor necreate ale Sale în ea, pentru noi? Taina celor şase zile. Mai există şi alte dogme afară de cele ale Bisericii? 6. De altfel, Sfinţii înşişi au recunoscut că taina Creaţiei este mai mare decât ei, deci şi decât noi. Deci, să ascultăm de ei şi când spun că a cunoaşte precis cum a fost nu e cu putinţă nouă, oamenilor. „Nici un om nu poate spune după vrednicie istoria şi întreaga rânduială a celor şase zile ale creaţiei lumii, nici dacă ar avea mii de guri şi mii de limbi; dar nici dacă ar trăi cineva mii de ani, vieţuind în viaţa de aici, nici aşa nu va fi în stare să spună ceva vrednic cu privire la creaţie, din pricina covârşitoarei măreţii şi a bogăţiei înţelepciunii lui Dumnezeu arătate în aceste şase zile ale creaţiei de care am scris mai înainte.“ (Teofil al Antiohiei, „Trei cărţi către Autolic“, Cartea a Doua, XII, în PSB, vol. 2, p. 403). Dincolo de toate, nu trebuie să dogmatizăm altceva decât ceea ce Biserica însăşi a dogmatizat. În rest, celelalte sunt trecătoare şi pot fi folositoare, precum ştiinţa, deşi nu sunt indispensabile, precum credinţa. Sf. Vasile cel Mare, după ce a pus toată ştiinţa vremii lui în slujba doxologiei, a spus: „Dacă ţi se pare că poate fi adevărat ceva din cele spuse, atunci mută-ţi admiraţia spre Dumnezeu, Care le-a rânduit aşa pe acestea! Că nu se micşorează admiraţia pentru lucrurile măreţe din natură, dacă se descoperă chipul în care Dumnezeu le-a făcut. Iar dacă nu le socoteşti adevărate, simpla ta credinţă să-ţi fie mai puternică decât argumentele logice.“ (Sf. Vasile cel Mare, „Omilii la Hexaemeron“, omil. I, X, în PSB, vol. 17, p. 81-82) Pentru mine, în calitate de credincios, dacă ştiinţa arată că Universul are 13 miliarde de ani, măreţia lui Dumnezeu şi veşnicia Lui ne pot fi mai evidente, nouă, oamenilor, iar aceasta nu afectează cu nimic adevărurile imuabile ale Dogmelor Bisericii, care nu fac referire nicăieri, la ani. Teoria evoluţionistă nu este un model cosmologic Articolul scris nu face referire la Crez, pe care îl mărturisesc şi eu. De asemenea, articolul nu face referire la teoria evoluţionistă, care este un subiect complet separat de Big Bang. Rămân la convingerea că în cuvintele Scripturii este duh ascuns în literă şi că Sfinţii au exprimat şi opinii, înafara dogmelor. Iar aceasta nu mi se pare a fi o înţelegere „unidirecţională“. Dimpotrivă, mi se pare prea strâmt să vedem în zilele Creaţiei, în mod exclusiv, 24 de ore, şi în acest fel univoc, să sărăcim cuvintele de duhul lor. * Titlurile şi intertitlurile aparţin redacţiei ▲ Cosmologia cu Big Bang: un model ştiinţific de lucru „Teoria Big Bang-ului susţine existenţa materiei de la sine, fără intervenţia vreunui creator“? Ioan: „Mulţumesc autorului pentru răspuns, asta arată că există respect pentru opinia cititorului la acest ziar. Totuşi, părinte diacon, nu aţi oferit nici un răspuns cu privire la teoria evoluţionistă. Cele ce le spuneţi din Sf. Părinţi sunt adevărate, dar interpretate cam unidirecţional. Privitor la Crez, acolo se spune clar- şi e o dogmă - că Dumnezeu este făcătorul cerului şi al pământului. Acum, analizaţi mai amănunţit teoria Big Bang-ului şi veţi observa că susţine existenţa materiei de la sine, fără intervenţia vreunui creator. Pe de altă parte, exista f. multe studii ştiinţifice competente privitoare la această teorie, care dovedesc faptul că nu corespunde defel realităţii. Vă recomand, în acest sens, cartea părintelui Serafim Rose, «Cartea Facerii, Crearea lumii şi omul începuturilor», şi cartea Oanei Iftime, «Introducere în antievoluţionismul ştiinţific»“. Autoarea este asistent universitar la facultatea de Biologie din Bucureşti... Diac. Sorin Mihalache: „Stimate Domnule Ioan, din perspectivă ştiinţifică, teoria Big Bang-ului nu susţine existenţa materiei de la sine. De fapt, Big Bang-ul nici nu vorbeşte de materie, ci de o concentrare imensă de energie. (Studiile în matematică şi un program de master în fizică teoretică pe care le-am urmat mi-au dat posibilitatea să mă apropii mai mult de acest subiect). Big Bang-ul circulă astăzi, peste tot, ca teorie cosmologică: foarte mulţi îl interpretează, totuşi este o teorie destul de greu de înţeles, pentru că necesită multe cunoştinţe de matematică şi fizică. Teoria în sine nici nu argumentează existenţa lui Dumnezeu, dar nici nu demonstrează că El nu există. Vă recomand un curs de cosmologie de specialitate (desigur) şi veţi vedea că acesta nu face nici o referire la Dumnezeu, nici într-un sens nici într-altul. Teoria Big Bang-ului este teoria de serviciu astăzi, în şcoli şi universităţi. Ea se sprijină pe multe rezultate ştiinţifice verificate timp de aproape 100 de ani. (De altfel, Premiul Nobel în fizică pe 2006 a recompensat rezultatele privind confirmarea teoriei Big Bang-ului de anumite observaţii făcute de satelitul COBE). Desigur, aceasta nu înseamnă că teoria Big Bang-ului este adevărată 100%, însă, până în prezent, nici o altă teorie cosmologică nu poate să explice configuraţia actuală a Universului. Studii de specialitate care să infirme teoria Big Bang nu există - în lumea fizicienilor. Există doar date observaţionale care nu pot fi corelate cu actuala teorie şi câteva încercări de a găsi alte teorii, care să integreze toate datele observaţionale. Din perspectivă teologică, Teoria Big Bang-ului este prima în istoria ştiinţei şi în toată tradiţia filosofică, ce are câteva trăsături remarcabile: 1. Afirmă, pentru prima dată, în toată tradiţia filosofică greacă şi europeană, şi în consens cu Sfinţii Părinţi, că spaţiul, timpul, materia şi întreg Universul nu sunt veşnice. (Cu excepţia credinţei creştine, nici o altă doctrină filosofică nu a mai afirmat acest fapt până acum). Big Bang-ul prezintă unele dovezi care vin în sprijinul acestei afirmaţii. 2. Teoria se apropie foarte mult de ideea că lumea este creată din nimic - ex-nihilo, am putea spune. (Există multă bibliografie aici. Trebuie observat că nimicul din care a apărut lumea, potrivit teoriei ar putea fi vidul cuantic.) Această apropiere poate fi importantă, deşi ştiinţa nu aduce o dovadă, ci mai mult o sugestie despre faptul că lumea ar putea fi creată ex-nihilo. Or, între toate tradiţiile filosofice şi ştiinţifice din întreaga lume, creaţia ex-nihilo aparţine numai tradiţiei iudeo-creştine şi este dezvoltată de Părinţii Creştini (vezi spre exemplu „Encyclopedia of Religion“, Mircea Eliade, la articolul cosmologie). 3. De asemenea, teoria Big Bang-ului mai conţine o serie de rezultate deosebite care prezintă lumea ca fiind foarte bine şi precis alcătuită, îndeplinind extraordinar de multe coincidenţe, care nu pot fi întâmplătoare (vezi John D. Barrow şi Frank J. Tipler, „Principiul Antropic Cosmologic“, Ed. Tehnică, 2001). Aceste date arată, într-un fel, că lumea în care ne naştem este foarte bine potrivită şi că viaţa şi omul erau planificate încă de la începutul ei. Pentru oamenii de ştiinţă, toate aceste date au reprezentat un punct de plecare pentru o întoarcere la credinţă, la recunoaşterea că lumea în care trăim este un dar extraordinar şi că ea este plină de raţionalitate (Sf. Maxim Mărturisitorul). Teoria ştiinţifică şi interpretarea ei nu sunt de aceeaşi putere De aceea, trebuie spus că mulţi dintre cercetătorii din lumea ştiinţei care încearcă să arate că teoria Big Bang-ului nu este bună, o fac tocmai pentru că ea se apropie prea mult de ideea creaţiei ex-nihilo din teologie creştină şi seamănă prea mult cu înţelesurile referatului biblic al creaţiei. De asemenea, pe mulţi cercetători îi deranjează modelul Big Bang tocmai pentru că el prezintă lumea ca una foarte bine pregătită, foarte atent planificată încă de la începutul ei, situaţie explicabilă doar prin intermediul unei Puteri supranaturale. Modelele cosmologice alternative, care vor să arate că Big Bang-ul nu este corect, încearcă să prezinte Universul în diverse alte forme: ca unul care se creează singur (self consistent), fără nici o condiţie iniţială specială (chaotic inflation), ca unul ciclic, care apare şi dispare fără încetare, din veşnicie şi până în veşnicie, sau ca fiind un multivers (modelul lumilor multiple). Interesant este faptul că nici unul dintre acestea modele alternative nu mai are ceva comun cu teologia creştină a creaţiei, dar nici nu este confirmat în mod distinct de vreo observaţie. Repet un fapt: toate afirmaţiile ştiinţifice ale teoriei Big Bang-ului nu fac referire nici la existenţa lui Dumnezeu, nici la absenţa Lui. Dacă totuşi ele se apropie de sugestia că El poate există, nu o fac prin demonstraţii ştiinţifice, ci doar prin interpretări, însă unele oneste. ▲ Adevărata ştiinţă nu pune în pericol credinţa, pentru că nu are competenţe în cele sfinte Diac. Sorin Mihalache: Există totuşi unii autori care preiau datele ştiinţei şi le folosesc în a afirma, spre exemplu, că Dumnezeu nu există, pe baza unei teorii sau a alteia. Dacă ei afirmă că ştiinţa a dovedit asta, ei greşesc. Pentru că acestea nu sunt concluzii ştiinţifice, ci interpretări folosite în scopuri ideologice. Dar nici nu ar putea fi altfel. Dacă sub inspiraţia harului fiind, Pavel spune că acum cunoaştem „ca prin oglindă, în ghicitură“ (Corinteni 13, 12), ce s-ar putea spune despre dovezile cercetării ştiinţei cu privire la existenţa lui Dumnezeu, cât timp ele se ajută doar de puterile raţiunii umane? Ele nu pot fi decât neutre. Restul ţine de credinţă, şi ea este liberă. Ştiinţa nu va putea demonstra niciodată nici existenţa lui Dumnezeu, nici absenţa Lui. Aceasta pentru ca actul credinţei să rămână unul liber. Ne ajută să înţelegem asta părintele Dumitru Stăniloae: „Sensurile existenţei, inclusiv cel final, nu se impun în mod ştiinţific, cum se impun fenomenele naturii. (...) acceptarea lor fermă are caracterul unei credinţe (...) care este proprie domeniului relaţiei între persoana umană şi Persoana divină“ (Pr. Dumitru Stăniloae, „Teologie Dogmatică Ortodoxă“, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1996, vol. 1, p. 20) Sf. Simeon Noul Teolog spune şi el: „Dumnezeu nu este nicăieri pentru cei ce privesc trupeşte, căci e nevăzut. Dar, pentru cei ce înţeleg duhovniceşte, este pretutindeni; căci e de faţă, fiind în toate şi în afară de toate. (Sf. Simeon Noul Teolog, „Cuvântări morale“, în „Filocalia“, vol. VI, p. 17.) Ştiinţa adevărată, făcută de cercetători oneşti, este foarte smerită şi conştientă de limitele ei (cosmologia actuală ne spune că nu cunoaştem decât cel mult 5% din fenomenele Universului). Adevărata ştiinţă se consumă în laborator, departe de orice dispută ideologică, cu multe eforturi şi răbdare. Ea nu are nici o competenţă în cele sfinte, cu atât mai puţin în cele cu referire la Dumnezeu. Cele ale Credinţei şi ale Bisericii lui Hristos sunt lucrări ale harului Duhului Sfânt - care se situează în inima noastră, nicidecum în laborator.