Teoria genului șterge identitatea omului de la naștere

„Este absolut necesar să se împlinească în România cerința celor trei milioane de români, adică să se organizeze un referendum care să permită înscrierea în Constituție a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie”, declară Ludovine de la Rochère, lidera mișcării populare „La Manif pour tous”, care mobilizează periodic milioane de francezi în stradă în favoarea familiei naturale. Ea a explicat într-un interviu care sunt riscurile cu care se confruntă societatea și familia odată cu legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex.

Cum vedeți situația din România legată de apărarea familiei naturale?

România trebuie să conștientizeze că e nevoie să facă tot posibilul pentru a nu se confrunta cu revendicarea instituției căsătoriei de către cuplurile formate din doi bărbați sau două femei și, implicit, cu consecințele acesteia. De aceea, este absolut necesar să se împlinească cerința celor trei milioane de români, adică să se organizeze un referendum care să permită înscrierea în Constituție a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie. Este singurul mod în care se poate proteja viitorul României și al familiei românești.

Care este miza precizării în Constituție a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie?

Căsătoria și familia decurg inevitabil una din cealaltă. Căsătoria este pentru întemeierea unei familii, iar organizațiile minori­tă­ților sexuale o cer pentru că vor să obțină și legalizarea procreării asistate medical pentru cuplurile de femei, respectiv a procreării prin închirierea de mamă purtătoare pentru cuplurile de bărbați.

Cum a ajuns Franța să redefinească instituția căsătoriei în 2013?

În ultimii 15 ani, în Franța s-a răspândit teoria genului, sau ideologia gender, care spune că, deși ne naștem cu un sex biologic masculin sau feminin, nu înseamnă că masculinitatea sau feminitatea sunt un dat, ci simple constructe subiective și schimbătoare. Această ideologie promovează ideea că bărbații nu sunt în mod fundamental diferiți de femei și că fiecare este liber să-și aleagă singur genul: masculin sau feminin. De aceea, activiștii gender susțin că la starea civilă nu ar mai fi important să se declare sexul copilului.

Această confuzie între bărbat și femeie antrenează o confuzie între rolul tatălui și cel al mamei, între paternitate și maternitate. Și conduce în mod inevitabil la ideea că doi bărbați sau două femei își pot întemeia o familie folosind tehnologiile reproductive și recurgând la donatori terți de gameți.

Dar aceasta are drept conse­cință „crearea” intenționată de copii fără tată sau fără mamă. Din moment ce această ideologie spune că bărbatul nu este diferit de femeie, atunci nici rolul tatălui nu este diferit de al mamei, astfel încât doi tați sau două mame pot înlocui foarte bine un tată și o mamă. Desigur, în realitate este imposibil: tatăl nu este mamă, iar mama nu este tată. Astfel, se ajunge la aberații a căror primă victimă este copilul.

Care este situația din Franța în prezent?

Astăzi, în Franța, lupta se dă pentru protejarea drepturilor copilului, dar și a societății. Este legală „căsătoria” între doi bărbați sau două femei. Deși organizațiile LGBT pun presiune enormă asupra legiuitorilor, datorită mișcării La Manif pour tous, aceștia nu au îndrăznit să legalizeze și reproducerea asistată medical în absența tatălui copilului (pentru cupluri de două femei sau pentru femeile singure). O astfel de măsură ar avea drept consecință comercializarea ființelor umane [nenăscute - n.n.], a vieții înseși prin vânzarea de material seminal cuplurilor de femei sau închirierea unei femei portante care apoi să livreze copilul unui cuplu de bărbați homosexuali.

Cum se face că Franța, o țară foarte secularizată, s-a mobilizat exemplar pentru apărarea familiei în înțelesul ei biblic și milenar?

În Franța mobilizarea a fost imensă, deoarece toată lumea înțelege pe ce se întemeiază umanitatea. Toată lumea înțelege că un copil se naște din bărbat și femeie și că are nevoie și de tată, și de mamă. Există accidente în viață și atunci copiii ajung orfani. Dar francezii au simțul dreptății și au fost revoltați de ideea de a crea în mod voit, prin lege, copii orfani de tată sau de mamă.

În mediile politice din România s-a vehiculat ideea ca, în paralel cu organizarea referendumului pentru familie, să se legalizeze și parteneriatul civil pentru cuplurile de același sex. Cum vedeți această idee?

Problema este că, așa cum s-a văzut și în Franța, uniunile civile conduc ulterior la revendicarea căsătoriei și apoi și a adopției pentru persoanele de același sex. Este vorba despre legătura cu legea familiei și asimilarea acestor cupluri cu o familie. Întotdeauna are loc efectul de domino, care duce la amendarea tot mai transgresivă a legilor. Ca parteneri ai unei uniuni civile, cei doi pot revendica dreptul la adopție și accesul la reproducerea asistată medical (pentru cuplurile de femei), respectiv la mamele-surogat, „închiriate” (pentru cuplurile formate din bărbați).

Parteneriatul civil, chiar dacă nu este căsătorie, antrenează aceleași consecințe ce decurg din legislația familiei. Și mai este și jurisprudența CEDO, care consideră că, în aceste parteneriate, cuplurile de același sex trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca și cuplurile formate din bărbat și femeie. Și de aici consecințele menționate, pe care parteneriatul civil le-a antrenat deja în țările europene.

Ce mesaj aveți pentru autoritățile decidente din România?

Să se gândească la interesul general și pe termen lung. Anumite considerații fundamentale legate de viața umană, de bioetică, trebuie să primeze. Trebuie să reflecteze la aceste subiecte, să fie pregătiți. Sunt primii răspunzători de lumea pe care le-o lăsăm moștenire generațiilor viitoare.

În plus, cei mai apreciați sunt oamenii politici care îndrăznesc să-și asume idei adevărate, puternice, să spună lucrurilor pe nume. Toți promotorii legilor favorabile minorităților sexuale din țările europene au pierdut puterea, pentru că acestea nu reprezintă voința populară.

Scurtă biografie

Ludovine de La Rochère, 47 de ani, este mamă a patru copii și descendenta unei familii nobiliare din Franța. A lucrat în trecut pentru Conferința Episcopilor Catolici, apoi pentru Fundația Jérôme-Lejeune, organizație pro-viață înființată de geneticianul cu același nume care a descoperit anomalia genetică ce provoacă sindromul Down.

În 2014, a devenit președinta inițiativei cetățenești La Manif Pour Tous, o mișcare populară ce reunește organizații locale din întreaga Franță. Din 2013 și până în prezent, această rețea națională a organizat numeroase mobilizări și manifestări publice ca reacție la legea inițiată în timpul președinției lui François Hollande ce permitea „căsătoria” între persoane de același sex.
Mișcarea a mobilizat exemplar manifestații masive și repetate, care au scos în stradă la un moment dat chiar și un milion de francezi. Prezentă, în 2014, la un eveniment din București, Ludovine de La Rochère a explicat rețeta succesului mișcării pe care o conduce. Mișcarea are o puternică și permanentă prezență online, pe rețelele de socializare, iar singura revendicare este promovarea firii lucrurilor, a relației dintre bărbat și femeie.

Mobilizarea fără precedent nu a putut, din păcate, opri legea „căsătoriei pentru toți”, cum a numit-o guvernul francez (de unde și numele mișcării La Manif Pour Tous - „Manifestația pentru Toți”), dar a reușit să oprească alte legi care afectau familia naturală și ofereau cuplurilor homosexuale acces la reproducerea asistată.

Un alt câștig uriaș a fost că societatea s-a conștientizat masiv, a crescut implicarea cetățenească și s-a depășit blocajul mediatic. Presa ignora subiectul, pretinzând la început că nu există o astfel de dezbatere în societate.

De La Rochère este și autoarea unei cărți scrise în apărarea familiei naturale: Familles, je vous aime („Te iubesc, familie!”). În 2015, explica pentru cotidianul La Croix motivația ei: „Fără îndoială că faptul de a fi femeie, soție și mamă și de a trăi în sânul unei familii fericite m-a făcut extrem de sensibilă la aceste chestiuni. (...) Se spune că, atunci când se ridică femeile, se petrece ceva foarte grav. Cred că este adevărat și că acesta este un semn al importanței situației de față”.