Terapie prin fotografie pentru copiii cu probleme speciale
Un grup de elevi de la Grupul Şcolar "Beethoven" din Craiova vor fi implicaţi pentru următoarele patru luni în proiectul "Reabilitarea psiho-socială şi dezvoltarea competenţelor de comunicare prin psihoterapie a copiilor cu deficienţe de auz, prin fotografie". Proiectul este susţinut de Fundaţia pentru Comunitate şi MOL România şi va fi derulat de Asociaţia Culturală Craiova. Scopul proiectului este de a oferi un cadru în care copiii cu deficienţe de auz să îşi poată depăşi barierele comunicaţionale şi emoţionale. Se vor desfăşura şedinţe de psihoterapie printr-o metodă mai puţin abordată în România, şi anume fototerapia.